Primari la cuțite pe tema traficului. Robert Negoiță cere deblocarea proiectelor
Schimb aprins de replici între primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și primarul Capitalei, Nicușor Dan, pe tema proiectelor de fluidizare a traficului în Sectorul 3 al Bucureștiului.
În cadrul emisiunii Săptămâna Primarilor de la Digi 24, primarul Robert Negoiță l-a întrebat pe Nicușor Dan de ce nu deblochează proiectele de fluidizare a traficului din sectorul pe care îl conduce, în condițiile în care „din octombrie, PUZ-urile pentru Sectorul 3 zac pe biroul dumneavoastră”, așteptând să fie aprobate.
De cealaltă parte, Nicușor Dan susține că propunerile înaintate sunt de fapt bucăți decupate din PUZ-ul Sectorului 3 anulat de instanță și de aceea nu le trimite către Consiliul General pentru a fi votate. Mai mult, acesta a explicat că după 20-30 de ani în care s-a „aruncat cu blocuri” în oraș nu se poate acum „cu bagheta magică numită PUZ” să se rezolve problema traficului.
Negoiță: Cu ce v-au greșit bucureștenii să blocați în continuare proiectele de fluidizare a traficului
„Cu ce v-au greșit bucureștenii să blocați în continuare proiectele de fluidizare a traficului pe care noi le avem în Sectorul 3? Ați spus până acum că nu avem PUZ. Din octombrie, PUZ-urile pentru Sectorul 3, pentru fluidizarea traficului, zac pe biroul dumneavoastră. Avem adresă din partea municipalității, primăriei pe care o conduceți, care ne spune că sunt blocate la dumneavoastră pe birou.
Cu ce v-au greșit oamenii de nu ne lăsați să implementăm aceste proiecte atât de necesare pentru București, nu doar pentru Sectorul 3? Știm cu toții că principalele probleme sunt traficul și poluarea, iar poluarea este generată în mare măsură tot de trafic. Haideți să încercăm să găsim o soluție să deblocăm proiectele de fluidizare a traficului, măcar în Sectorul 3. Materialele sunt gata, prefabricatele stau în stivă de aproape 4 ani și așteaptă să fie montate.” , a declarat Robert Negoiță, edilul Sectorului 3 pentru sursa citată.
Nicușor Dan: Soluția este să convingi oamenii să folosească transport în comun
”În primul rând, una dintre cele mai mari nenorociri și generatorul traficului din București este urbanismul – adică modul în care s-a dezvoltat urban orașul. Și instrumentul prin care s-a dezvoltat urban nociv este așa-numitul PUZ (Plan Urbanistic Zonal). Noi am avut un Plan Urbanistic General (PUG) în București în 2000, care dădea o dezvoltare echilibrată Bucureștiului, și de câteva mii de ori Consiliul General a aprobat PUZ peste PUZ și cele mai nenorocite dintre toate au fost PUZ-urile de sector, dintre care au fost anulate definitiv de instanță 4 din 6.
PUZ de sector înseamnă construcții pe spații verzi, blocuri între case, pe străzi care au 7-10 metri lățime și nu permit și PUZ Sector 3 care a fost printre primele votate de Consiliul General a produs efecte – câteva sute de blocuri care nenorocesc Sectorul 3.
După ce instanța a anulat PUZ Sector 3, primăria Sectorului 3 a luat un copy-paste din PUZ Sector 3 pe zone mai mici și ni l-a trimis la Comisia de Urbanism ca nou PUZ pe care primarul să-l propună Consiliului General să-l voteze. Acesta e motivul pentru care el nu a fost înaintat. Nu există rețetă miraculoasă.
Adică, am aruncat cu blocuri 20-30 de ani încoace și-ncolo, iar acum, cu o baghetă magică, numită tot PUZ, cu niște poduri, cu niște din-astea care să rezolve. În anul 2023, în București s-au făcut 4 poduri importante (Doamna Ghica, Metalurgiei, 2 poduri la ieșirea către Constanța). Nu s-a simțit asta la nivelul traficului din București. Pentru că soluția la traficul din București nu este să faci 2, 4, 10 poduri. Soluția este să convingi oamenii să folosească transport în comun în loc de mașina proprietate personală.”