Primăria București datorează circa 4 mld. lei. În 4 ani s-au cheltuit banii pe 5
Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică seara, că datoria Primăriei Municipiului Bucureşti este în jur de 4 miliarde de lei, menţionând că primul lucru pe care trebuie să-l facă este eşalonarea plăţilor pentru „menţinerea corabiei la suprafaţă”.
„Trebuie să începem cu finanţele. Exact ca într-o familie, trebuie să ştii pe ce te bazezi. Din păcate, la sfârşitul lui 2018, datoriile curente ale PMB erau de 3 miliarde de lei. Se pare că, primăria nu e transparentă în momentul acesta şi nu ştim exact cifrele, dar se pare că datoria curentă e undeva la 4 miliarde lei. Asta înseamnă că un buget al Primăriei, adică banii care trebuie să-i cheltuieşti în 4 ani sunt deja cheltuiţi de către administraţie. Altfel spus: în 4 ani s-au cheltuit banii pe 5 ani. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să vedem care e eşalonarea plăţilor, astfel încât să menţinem corabia la suprafaţă în lunile care urmează şi, pe de altă parte, să dăm drumul echipei de fonduri europene pentru ca în următorii ani să facem nişte investiţii considerabile: metrou de suprafaţă, reabilitarea liniei de tramvai”, a precizat Nicuşor Dan, la România Tv.
Nicuşor Dan a susţinut că Gabriela Firea este o persoană conflictuală.
„A fost o relaţie complicată. În general, domnia sa este o persoană conflictuală, chiar dacă spune că vrea să se înţeleagă cu toată lumea”, a adăugat Nicuşor Dan.
Companii municipale dublate de administraţie
Premierul Ludovic Orban a afirmat, la rândul său, că este o „glumă proastă” faptul că Gabriela Firea nu a putut realiza proiectele din cauza guvernului PNL, menţionând că trei ani din mandatul acesteia au fost sub guvernarea PSD.
De asemenea, premierul a precizat că trebuie reorganizări în Primăria Capitalei pentru că, în momentul de faţă, este „o bulibăşeală generalizată”.
„Sunt nu ştiu câte companii care au fost înfiinţate care sunt dublate de administraţie. Ai două – trei companii care se ocupă de spaţii verzi, parcuri, dar ai şi administraţie. (…) S-a înfiinţat şi o companie de pază. Nu înţeleg de ce ai companie de pază, când ai şi poliţie locală. E ceva acolo… În formarea echipei e vorba şi de realizarea structurii administrative a Bucureştiului, pentru că ceea ce este azi e o bulibăşeală. (…) E ceva acolo, o bulibăşeală generalizată, se calcă pe bătături, derulează bugete, nu au o misiune, lucrurile trebuie clarificate”, a mai spus Orban, adăugând că trebuie obţinute fonduri europene.