Primăria București revine: Marșul Bucharest Pride se ține pe Calea Victoriei. Condițiile impuse organizatorilor
După ce a refuzat să autorizeze marșul Bucharest Pride pe Calea Victoriei, municipalitatea bucureșteană a revenit asupra deciziei: va avea loc, dar cu cel mult 500 de participanți.
Hotărârea a fost luată luni, în urma unei noi runde de întâlniri între reprezentanții administrației și cei ai Asociației Accept.
„Astăzi, de la ora 14, ne vom duce din nou la Primăria Municipiului București (PMB) pentru a discuta despre măsurile de siguranță în vederea organizării Marșului Bucharest Pride pe Calea Victoriei, un eveniment cu 15 ani de istorie, care celebrează iubirea și libertatea. Rămânem fermi pe poziții și nu vom accepta nicio altă rută alternativă nesigură pentru participanți sau care ne va readuce în conul de umbră din care ne-am zbătut să ieșim în ultimii 20 de ani post abrogarea Articolului 200. Toate autoritățile trebuie să înțeleagă că drepturile noastre fundamentale nu se negociază”, anunțau dimineață reprezentanții Accept.
Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat organizarea marșului „Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, începând cu ora 17, pentru un număr maxim de 500 de persoane.
Decizia este în conformitate cu Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care prevede o limită superioară de 500 de participanți la mitinguri și demonstrații.
De asemenea, reprezentanții Capitalei au solicitat Asociației ACCEPT ca, pe toată perioada desfășurării marșului, să respecte dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei Sars Cov2.
„Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în același timp, poate genera riscuri de siguranță conform organelor de specialitate, dar și contextul pandemic în care ne aflăm, proiectul ”Străzi deschise” va fi suspendat sâmbătă, 14 august. Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiții normale de desfășurare”, a transmis Primăria Capitalei.