Primăria Capitalei a lansat concursul pentru ocuparea a șase posturi vacante în cadrul Direcției Urbanism
Primăria Capitalei anunţă că a lansat concursul pentru ocuparea a şase posturi vacante în cadrul Direcţiei Generale Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.
Edilul general, Nicuşor Dan, a făcut apel la specialiştii în arhitectură să se alăture echipei Municipalităţii şi să se înscrie la concurs, precizând că sunt disponibile patru posturi de expert, clasa I, grad profesional superior, şi două posturi de expert, clasa I, grad profesional principal.
Pentru a putea participa la concurs, sunt necesare studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul arhitectură şi vechime minimă în specialitatea studiilor de 7, respectiv 5 ani.
Dosarele de înscriere pot fi depuse până pe 12 iulie, la Direcţia Managementul Resurselor Umane din cadrul Primăriei Capitalei, iar concursul va avea loc pe 25 iulie.
„Atragerea de profesionişti în acest domeniu este esenţială atât în ceea ce priveşte protejarea şi conservarea patrimoniului urbanistic, cât şi în ceea ce înseamnă dezvoltarea armonioasă a oraşului”, a subliniat primarul general al Capitalei.