Primăria Capitalei vrea să delege transportul de călători operatorilor regionali
Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică o hotărâre privind delegarea transportului public de călători către operatori regionali. Astfel, Primăria pare că vrea să renunțe la serviciile publice de transport dintre București și localitățile județului Ilfov, pentru a le înlocui, așa cum a mai fost, cu servicii private.
O sursa de bani și una de economii simultan, pe de o parte, dar și una – cel puțin așa era în trecut – de corupție și disconfort pentru călători, care se plângeau de precaritatea transportului cu microbuze pline.
O opinie
„Bravo! Felicitări! Ne întoarcem la MIZERIA anterioară, când transportul București – Ilfov era asigurat de firmele de transport cu microbuze?! Dacă a făcut ceva bun echipa anterioară la PMB, a fost că a reînființat aceste linii preorașenesti. A condus la un mod civilizat de deplasare a mii de persoane la și de la locul de muncă. Pe perioada pandemiei, fără aceste autobuze, ar fi fost un calvar. Am călătorit circa 10 ani la Măgurele în microbuze jegoase, supraaglomerate, cu program de funcționare la latitudinea șoferului și cu o stare tehnică extrem de precară. Iar propunerea cu prima stație de STB din oraș ar arată așa pentru cineva din Militari care vrea să ajungă în Măgurele: 137, 41, 47, 96 și un autobuz preorasenesc. Acum este 137, 41 și un autobuz preorasenesc = aproximativ 4 ore pe zi, dus / întors. Dar de ce mai avem nevoie de specialiști în domeniu nuclear?! De ce avem liceu și facultate de fizică atomică?! Mai bine ne facem toți comercianți sau să ne decidem să lucrăm la multinaționale, că suntem forță de muncă ieftină!!!”.
Proiectul poate fi citit aici.