Primăria Copiilor din Ciugud
Dacă peste tot în țară, și nu doar, viața curge sub semnul virusului, în comuna Ciugud din județul Alba – localitatea aia care arată mai bine ca toate suratele ei și-n care, veșnicul refren cu nu sunt bani, nu se poate, n-are cum, nu există – ea, viața, are, de departe, alte coordonate.
De exemplu, zilele trecute, aici au avut loc alegeri locale. Pentru „Primăria Copiilor”. Alegeri ca alegerile. Cu campanie electorală, cu birou electoral, cu convingeri, cu dezbateri, cu afișe, cu fluturași, cu partide. Adică, s-au ales primarul şi consilierii, a fost numit viceprimarul. Ai lor, ai copiilor.
Totul în cadrul proiectului denumit chiar așa, „Primăria Copiilor”. Și, cum treaba e făcută nu doar cu temeinicie, ci urmând litera și spiritul legii, noii reprezentanţi ai copiilor în administraţia locală au depus jurământul şi au fost învestiţi în funcţie.
Aleșii copiilor au la dispoziție un buget acordat de administraţia locală pentru a implementa proiecte destinate copiilor şi educaţiei. De fapt, aceasta este a doua ediție de scrutin. Și, dacă la prima s-a votat clasic, cu votul în urnă, de data asta s-a mers pe votul electronic, copiii folosind parola și userul de la școala on-line.
Primarul copiilor din Ciugud se numește Denisa Drăgan, este în clasa a VII-a, și are șase consilieri locali. Domnișoara primar este, din anul 2021, singurul reprezentant dintr-o comunitate rurală în Boardul Copiilor din România, aceasta fiind o iniţiativă UNICEF care are ca scop promovarea dreptului copiilor de a participa la deciziile care îi privesc.
„‘Primăria Copiilor’ este o iniţiativă prin care încurajăm copiii din Ciugud să îşi exprime dorinţele şi ideile, dar, mai ales, să participe activ la luarea unor decizii care îi privesc. De asemenea, încercăm să îi învăţăm ce înseamnă drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti, să înţeleagă rolul unei administraţii locale şi să gândească proiecte prin care să facă viaţa copiilor mai frumoasă. Mă bucur că au avut mai mult curaj decât adulţii şi au votat electronic, realizând, astfel, un pas important spre digitalizare”, a spus primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian. Primăria Copiilor ar putea fi un proiect de aplicat şi în alte localităţi.