Primăria de sector care renunță la Poliția Locală, ADP și Direcția Generală Buget Local

Publicat: 21 mart. 2025, 09:00, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Primăria de sector care renunță la Poliția Locală, ADP și Direcția Generală Buget Local
Foto: b365.ro

Poliția Locală, Administrația Domeniului Public și Direcția Generală Venituri Buget Local Sector 2 vor fi desființate ca entități distincte și vor fi preluate integral în cadrul Primăriei Sectorului 2. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost pus în consultare publică.

Primarul Rareș Hopincă a precizat că această reformă a administrației Sectorului 2 va aduce o economie de aproximativ 30 de milioane de lei pe an, bani care vor fi redirecționați către proiecte esențiale, precum construirea de parcări, parcuri și spații verzi, școli, grădinițe sau creșe.

Administrația a fost blocată de inerție

După patru luni de analiză amănunțită a instituției pe care o conduc, am ajuns la o concluzie dură: administrația Sectorului 2 nu funcționează așa cum își doresc cetățenii. De ani de zile, aceasta a fost blocată de inerție, indiferență și lipsă de asumare, iar consecințele sunt evidente – lipsa acută a parcărilor, neglijarea spațiilor verzi, problemele de siguranță publică și o birocrație sufocantă. Este timpul să schimbăm fundamental modul în care funcționează administrația locală. Am decis să intervenim ferm printr-o reorganizare profundă, pentru că doar printr-o administrație eficientă putem face ca Sectorul 2 să evolueze, la fel cum s-a întâmplat în Sectoarele 3, 4 sau 6. Numărul total de posturi de execuție va scădea cu peste 20%, iar numărul de posturi de conducere va scădea cu peste 50%”, a arătat primarul Rareș Hopincă.

„Nu vor mai exista polițiști locali în birouri!”

El a atras atenția că, până în prezent, activitatea Poliției Locale nu a fost la nivelul așteptărilor.

Polițiștii locali trebuie să fie prezenți acolo unde este nevoie de ei, să asigure siguranța pe străzi, în școli, în piețe și în spațiile publice. Vom reforma complet această structură pentru ca Poliția Locală să fie un partener real al cetățenilor, nu o instituție ineficientă. Reducem drastic numărul de posturi de conducere și eliminăm personalul suport. Nu vor mai exista polițiști locali la birouri, ci doar în stradă”, a arătat Hopincă.

Primarul a afirmat că autoritatea locală preia și restructurează ADP pentru a răspunde nevoilor cetățenilor și că această instituție a fost, ani la rând, „un obstacol în calea dezvoltării sectorului”.

Problemele legate de întreținerea spațiilor publice, curățenie, iluminat stradal și infrastructura urbană au fost ignorate. Luăm ADP în subordinea Primăriei pentru a pune ordine în activitate și pentru a susține dezvoltarea sectorului”, a mai arătat el.

„Autoritatea locală va reduce birocrația!”

Rareș Hopincă a susținut că autoritatea locală va reduce birocrația și elimina posturile de conducere inutile, va prelua Direcția Generală Venituri Buget Local Sector 2, edilul subliniind că administrația trebuie să funcționeze în slujba cetățeanului, nu să fie un mecanism greoi, care consumă resurse, fără să producă rezultate.

Vom reduce numărul angajaților ale căror activități nu generează plus-valoare și vom păstra doar pe cei care contribuie în mod real. De asemenea, vom elimina suprapunerile de atribuții”, a mai spus Hopincă.

El a subliniat că vor fi preluați toți muncitorii, șoferii, personalul contractual sau funcționarii care muncesc efectiv, în fiecare domeniu de activitate, și că restructurarea va viza personalul din birouri, serviciile suport și posturile de conducere.

Edilul Sectorului 2 a subliniat că va continua procesul de analiză și restructurare în cazul celorlalte instituții aflate în subordinea autorității locale.