Primăria Iași a construit cu 1,5 milioane de euro un telescaun nefuncțional

Publicat: 11 dec. 2022, 08:00, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Primăria Iași a construit cu 1,5 milioane de euro un telescaun nefuncțional

Telescaunul din Iași este printre cele mai inutile investiții din fonduri UE din România. Telescaunul zace nefolosit și năpădit de buruieni pentru că este o investiție inutilă care nu a avut sens pentru nimeni să-l o folosească.

Practic, telescaunul a fost gândit să te plimbi printre niște bălării 350 de metri în sus și în jos, unde nu ai absolut nicio imagine, deoarece ești sub nivelul copacilor, nu vezi nici orașul și nici absolut nimic.

Mai mulți ieșeni au acuzat de ani de zile că locul de amplasare a fost unul greșit, iar ambițiile au fost unele prostești.

„Dacă tot avem echipamentele acestea care au costat atât de mult, trebuie să facem în așa fel încât să le relocăm de aici”, spune Marius Bodea, senatorul USR Iași.

Aproape 1,5 milioane de euro au fost cheltuiți

Sursă foto: ziaruldeiasi.ro

Pentru realizarea obiectivului, care a fost prezentat în 2013 ca o veritabilă atracție, au fost cheltuiți aproape 1,5 milioane euro.

În toată perioada lui de funcționare, numărul persoanelor care au folosit această atracție s-a ridicat doar la câteva mii.

Doar patru ani a funcționat marea investiție din fonduri UE, între 2013 și 2016, iar încasările sunt derizorii în raport cu investiția, costurile și salariile, aproximativ 10.600 de euro.

Sursă foto: ziaruldeiasi.ro

Primăria Iași a reușit astfel să obțină astfel titlul orașului cu cel mai mic traseu de telescaun din țară, acesta având doar 360 de metri, iar timpul de a ajunge dintr-un capăt în altul nu este mai mult de 6 minute. Ideea inițială a fost ca vizitatorii să poată parca sus și să coboare cu telescaunul, însă ideea nu le-a surâs nici ieșenilor, dar nici turiștilor.