Primăria Sectorului 4 cere Guvernului cadrul legal pentru implementarea unui sistem integrat împotriva drogurilor
Comunitatea Sectorului 4 din București a propus Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care cere sprijinul Guvernului în a crea cadrul legal pentru implementarea unui sistem integrat privind prevenția, consilierea, tratamentul și reintegrarea socială a minorilor și tinerilor victime ale consumului de droguri. Proiectul de lege a fost votat în această dimineață de Consiliul Local.
„Viața oamenilor nu se rezumă la salarii mai bune, spitale, parcări, grădinițe și școli. Grija noastră de zi cu zi, ca adulți, nu este despre noi, cât este despre viitorul nostru, al copiilor și nepoților noștri. De ani de zile, noi, comunitatea din Sectorul 4, investim, căutăm resurse pentru dezvoltare, să creștem calitatea vieții. Am transformat această parte a Capitalei, asfaltul, parcurile, intersecțiile, locurile, tot ce nu are viață, dar o fac (n.r. viața) mai bună și trebuie să continuăm să o facem.
Vă întreb însă pentru ce și mai ales pentru cine facem toate aceste eforturi? Am, ca orice părinte din București, grija pentru ce se întâmplă cu tine de azi, țintă pentru o gamă largă de capcane, de probleme care se suprapun cu dezvoltarea corpului și mai ales a psihicului tinerilor. Unde suntem noi, ca părinți, ca familie lângă ei? „, spune Daniel Băluță, primarul Sector 4 București.
Primarul Sectorului 4 al Capitalei punctează că nu vrea să își îndrepte atenția către pedepse pentru consumatorii de droguri, dar către un sprijin real, da.
„Dar ce facem ca să le fim alături în procesul lor de dezvoltare? Cum îi putem proteja de amenințările pe care le vedem? Nu cred că se îndoiește cineva că, dintre toate relele unei societăți, drogurile sunt cele care distrug adânc, fizic, simțit, pe aceia care consumă și pe cei dragi din jurul lor. Un război îngrozitor care îi rănește pe cei loviți și îngrozește familiile care se tem să nu fie atinse. De zeci de ani, România este măcinată de rețele de traficanți care au crescut nu doar profiturile și volumele, dar și victimele lor. Pentru că, da, consumatorii sunt victimele lor. Astăzi, noi, cei de aici, vrem să intrăm în această bătălie, nu cu pedepse. Asta este treaba Poliției și a Parchetului, în Justiție să stabilesc vinovățiile. Și fiecare rețea destructurată înseamnă poate mai puțini clienți ai acestor negustori morții albe”.
Bătălia noastră este pentru viețile tinerilor noștri, mai ales ale celor deja loviți de soartă, care caută ieșirea și nu o găsesc
„Noi, comunitatea Sectorului 4, solicităm Guvernului să permită cetățenilor să acționeze prin autoritățile locale, prin educație, prin sănătate, prin mobilizare, alături de societatea civilă putem face multe pentru a bloca aceste nenorociri care lovesc în viitorul familiilor noastre. Acesta este motivul pentru care am propus Consiliului Local Sector 4 un proiect de hotărâre prin care cerem sprijinul Guvernului în a ne crea cadrul legal prin care să putem acționa împreună, proiect care aș fi fost votat în această dimineață.
Le mulțumesc și pe această cale consilierilor locali, pentru că au înțeles nevoia de a acționa imediat în această direcție. Ne dorim adaptarea cadrului legal în domeniu pentru ca autoritățile locale să poată implementa un sistem integrat privind prevenția, consilierea, tratamentul și mai ales reintegrarea socială a minorilor și tinerilor victime ale consumului de droguri”.
Sistemul integrat pe care Primaria Sector 4 vrea să-l înființeze trebuie să asigure activități și mai ales finanțare acestora: prevenția în școli și în locurile publice relevante prin suplimentare a pazei, supravegherea video, puncte de control acces, măsuri educaționale dezvoltate de către personal specializat, măsuri de conștientizare a pericolului generat de consumul de substanțe interzise, a factorilor care influențează consumul, identificarea semnelor consumului, înțelegerea fenomenului de presiune de grup, precum și a consecințelor juridice a traficului de substanțe interzise, centre de consiliere psihologică a minorilor- victime ale consumului substanțelor interzise și a familiilor acestora, în cadrul Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului, în parteneriat cu Ministerul Familiei, centre de tratament al minorilor tinerilor victime ale consumului de droguri, în parteneriat cu Ministerul Sănătății programe pentru reintegrarea socială a victimelor consumului substanțelor interzise.
„Sunt convins că Guvernul României va răspunde favorabil și de îndată solicitării noastre”, a conchis Daniel Băluță.
La eveniment au fost prezenți, între alții, șeful Cancelariei Primului-Ministru Marcel Ciolacu, Mihai Ghigiu, Rareș Hopincă, primarul sectorului 2, precum și Eugen Nan, președintele Federațiilor Părinților din România, actrița Eugenia Șerban.