Deputat trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și fals intelectual
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au decis trimiterea în judecată a primarului comunei Șpring, județul Alba, Daniel Gheorghe Rusu, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu și participație improprie la fals intelectual în formă continuată. Alături de acesta, sunt deferiți justiției administratorul unei firme și un alt complice al acestora.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2016-2020, primarul Daniel Gheorghe Rusu(deputat votat pe listele AUR în 2020, dar în prezent membru al Forța Dreptei) ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, dispunând ilegal ca angajați ai instituției pe care o conducea să execute lucrări de construire la imobile deținute de edil, funcție deținută la data comiterii faptelor.
În același context, ar fi determinat subordonații să completeze necorespunzător datele privind prezența la locul de muncă. Totodată, Rusu este acuzat că ar fi achitat unei firme suma de 82.000 lei pentru servicii de curățare a pășunilor ce nu ar fi fost efectuate, ar fi dat spre folosință gratuită o suprafață de pășune și ar fi închiriat un teren pentru parcare fără respectarea procedurilor legale.
Prin aceste acțiuni ilegale, primarul ar fi cauzat un prejudiciu de 175.376 lei primăriei comunei și Filialei Județene Alba a Comunelor din România.
Flavian Nicolae Suciu, administrator al firmei SC Transilvania Total Invest SRL, este acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în situația în care funcționarul public ar fi obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.
Măsurile asigurătorii au fost luate asupra unor bunuri mobile și imobile ale celor trei inculpați. Primăria comunei Șpring și Filiala Județeană Alba a Comunelor din România au devenit părți civile în procesul penal.
Dosarul a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse.
În 2022, deputatul ales pe listele AUR a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la plata amenzii penale de 40.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, după ce a postat pe Facebook informații dintr-o anchetă penală.