Primarul de la Mioveni rămâne în arest
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, care este cercetat pentru trafic de influenţă, râmâne în continuare în arest, după ce Tribunalul Argeş a admis, miercuri, solicitarea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de prelungire a arestării preventive.
„Admite propunerea de prelungire a arestării preventive (…). Prelungeşte măsura arestării preventive dispuse prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş din data de 05.10.2023 faţă de inculpatul Georgescu Ion, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (…), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.11.2023 până la data de 03.12.2023, inclusiv”, se arată în decizia postată pe portalul instanţelor de judecată.
Mai trebuie precizat că decizia nu este definitivă și ea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la momentul comunicării la Curtea de Apel Piteşti.
Pe data de 5 octombrie, propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Georgescu a fost acceptată de Tribunalul Argeş. Anterior, primarul fusese reţinut pentru trafic de influenţă.
„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală”, a comunicat DNA.
Cum primarul nu și-a ținut promisiunea față de martor, acesta a cerut banii înapoi. Pe data de 4 octombrie, Georgescu i-ar fi remis martorului suma respectivă chiar în sediul primăriei oraşului Mioveni, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.
Pe 6 octombrie, mandatui primarului de la Mioveni era suspendat de prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu.