Primarul General, despre perchezițiile din PMB: Nicio persoană dintre cele cercetate nu va fi acoperită, indiferent de funcția ocupată
Primăria Municipiului București a confirmat faptul că miercuri au avut loc percheziții ale Poliției Române în sediul Primăriei, la Direcția Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, de unde s-au ridicat mai multe documente.
„Perchezițiile au avut loc în contextul în care au fost formulate o serie de acuzații oficiale împotriva unor angajați ai Primăriei Municipiului București cu privire la diverse autorizații de construire în Capitală, acordate în anii trecuți”, a transmis PMB într-un comunicat de presă.
Despre acest lucru, în legătură cu perchezițiile acestea, primarul general Nicușor Dan a declarat:
„Există cooperarea deplină a Primăriei Capitalei pentru punerea la dispoziție a tuturor documentelor solicitate de către polițiști. Nicio persoană dintre cele cercetate nu va fi acoperită, indiferent de funcția ocupată.
Am semnalat în mai multe rânduri că, în perioada precedentei administrații, s-au petrecut ilegalități în Primăria Capitalei. Personal, mă bucur că există astfel de verificări în probleme despre care vorbesc și pe care le semnalez de ani de zile”, a declarat Nicușor Dan.