Primarul Mioveniului, Ion Georgescu, revine în funcție: Curtea de Apel Pitești îl repune în drepturi
Curtea de Apel Pitești a admis astăzi contestația formulată de Ion Georgescu, primarul suspendat al orașului Mioveni, împotriva încheierii Tribunalului Argeș prin care i se interzicea exercitarea funcției. Decizia este definitivă.
Ion Georgescu fusese suspendat din funcție în luna aprilie a acestui an, ca urmare a unei anchete DNA privind presupuse fapte de corupție. Curtea de Apel a constatat că măsura suspendării a fost disproporționată și a dispus reinstalarea lui Ion Georgescu în funcția de primar.
Totuși, edilul va rămâne sub control judiciar, cu o serie de restricții impuse, printre care interdicția de a părăsi țara și de a comunica cu anumite persoane.
Minuta Curții de Apel Pitești este următoarea:
”Solutia pe scurt: În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.206 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul-inculpat, Georgescu Ion, împotriva încheierii din data de 15 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Arge? – Secţia penală, în dosarul nr.6181/109/2023/a7. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi, rejudecând, în baza art.215 alin.9 C.pr.pen., rap. la art.215 alin.8 C.pr.pen. încetează obligaţia impusă acestuia, prin Încheierea din 03.04.2024, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.6181/109/2023/a5, definitivă prin Decizia penală nr.47 din 09.04.2024 a Curţii de Apel Piteşti, de a nu exercita funcţia de primar al Oraşului Mioveni, jud. Argeş. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate. În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2024, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.405 alin.1 teza a II-a şi alin.2 teza a II-a C.pr.pen.
Document: Hotarâre 61/2024 23.05.2024”
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în toamna anului trecut, rechizitoriul fiind înregistrat la Tribunalul Argeş pe data de 27 noiembrie.
Ion Georgescu se afla la acel moment în arest preventiv, după ce fusese reţinut pe 5 octombrie într-un dosar privind comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, el fiind ulterior plasat în arest la domiciliu.