Primarul Nicușor Dan, repetent la transparența administrativă
Un raport al primelor șase luni de administrație locală din mandatul primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, arată probleme extrem de grave referitoare la transparența decizională.
Documentul întocmit de Active Watch cuprinde o analiză sintetică a modului în care primarul general al Municipiului București și Consiliul General al Capitalei au aplicat dispozițiile legale și principiile de bună practică în domeniul transparenței decizionale și a participării publice.
Raportul conține și o analiză sumară a agendei administrației locale bucureștene în primele 6 luni de mandat, așa cum reiese din proiectele de hotărâre publicate pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu General al Municipiului București.
Punctele slabe
Din 73 de proiecte de hotărâre cu caracter normativ, doar șase au fost supuse dezbaterii publice, adică aproximativ 8,21%.
Din 466 de dispoziții de primar, doar 23 sunt publice pe site-ul Primăriei Municipiului București, adică aproximativ 5%.
Transparența și implicarea cetățenilor în elaborarea proiectului de buget pe anul 2021 au fost un eșec major. PMB a refuzat organizarea unei dezbateri publice, iar forma finală a proiectului de buget a fost modificată radical față de cea publicată spre consultare, prin citirea unor amendamente extensive de către chiar primarul general în ședința de vot a bugetului.
Nu există calendar, ordine de zi sau procese verbale publicate pentru ședințele comisiilor de specialitate ale Consiliului General.
Nu există un program de audiențe pentru consilierii generali și nici o procedură publicată a modalității prin care cetățenii se pot înscrie la audiențe (sunt publicate date de contact generale, ale PMB, fără afișarea unui orar sau a unui loc pentru audiențe).
Regulamentul de Organizare și Funcționare a CGMB nu a fost pus în acord cu decizia instanței care anulează articolul referitor la procedura (abuzivă) pe care cetățenii trebuie să o urmeze pentru a putea lua cuvântul în cadrul Ședințelor CGMB (chiar dacă, în practică, unor cetățeni le-a fost permis să ia cuvântul în cadrul ședințelor CGMB)
Punctele forte
În cele șase luni de mandat ale lui Nicușor Dan, organizațiile semnatare au observat și îmbunătățiri în ceea ce privește transparența decizională.
În cadrul a două ședințe de Consiliu General, cetățenilor le-a fost permis să ia cuvântul.
Publicarea proiectului de buget propus pentru anul 2021 în format deschis.
Publicarea pe pagina dedicată ordinii de zi a proiectelor propuse pentru ordinea de zi suplimentară.
Publicarea datelor de contact pentru toți consilierii generali.
Justificarea urgenței (însă doar verbal, în timpul ședinței) pentru cele mai multe dintre proiectele de hotărâre introduse suplimentar pe ordinea de zi.
Raportul a fost realizat prin analiza proiectelor și hotărârilor publicate pe website-ul Primăriei Generale, în secțiunile Ședințele Consiliului General și Acte normative, analiza proceselor verbale, disponibile pe website-ul PMB în secțiunea Consiliu General și urmărirea ședințelor Consiliului General.
Au fost analizate Ședințele Consiliului General al Municipiului București și proiectele de hotărâre din perioada noiembrie 2020 – aprilie 2021.