Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, bănuit de deturnare de fonduri

Publicat: 09 mart. 2023, 22:08, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, bănuit de deturnare de fonduri
dominic_fritz

Guvernul a trimis la Primăria Timișoara sume istorice pentru ca abonații Colterm să nu aibă surpriza unor facturi uriașe în iarnă 2021-2022, după ce administrația Fritz a dublat prețul gigacaloriei.

Pentru protecția timișorenilor abonați la Colterm, Guvernul a stabilit o schemă de compensare, iar Ministerul Dezvoltării a alocat Primăriei Timișoara 67.840.130 de lei reprezentând subvenții aferente consumului de gaze naturale în perioada noiembrie 2021 – 31 martie 2022, ținând cont și de creșterea prețului la gaze la nivel mondial.

Subvenția de la bugetul de stat pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție a gazelor naturale și prețul plafonat de 0,250 lei/kWh trebuia virată de Primăria Timișoara în contul Colterm.
Primăria trebuia să funcționeze că un intermediar: să primească banii de la Guvern și mai apoi să-i dea mai departe Colterm, în baza legii, cerând doar acte justificative societății de termoficare pentru cheltuieli. Lucrurile însă aveau să ia o altă întorsătură.

Mai mult, banii, 67.840.130 de lei, au fost utilizați în totalitate pentru achitarea facturilor emise în 2022, în valoare de 52.802.405 lei, precum și pentru o factură din 14 decembrie 2021, de 15.037.725 lei, că să acopere pierderi tehnologice induse aferente anului 2020.

Potrivit inspectorilor Curții de Conturi, această înseamnă încălcarea Legii 259/2021 care aprobă OUG 118/2021 privind schemele de compensare, „subvenția nu a fost alocată Colterm pe baza documentelor justificative transmise Ministerului Dezvoltării, în fapt, Primăria procedând la achitarea, pe baza de facturi emise de Colterm, a contravalorii pierderilor induse tehnologic aferente anului 2020, respectiv la achitarea contravalorii ‘subvenției diferența de preț Energie Termică facturată populației pentru luna ianuarie 2022’, stabilită în baza deconturilor prezentate„, se arată în procesul verbal întocmit la finalizarea controlului de către Curtea de Conturi.

Primăria Timișoara și-a „acoperit” propria subvenție cu cea de la Guvern

Auditorii atrăgeau atenția că, pe lângă Codul Fiscal, a fost încălcată și legea contabilității, întrucât banii s-au achitat în baza unor facturi purtătoare de TVA, or asta nu trebuia să se întâmple.

„Pe cale de consecință, procedând astfel, respectiv la achitarea contravalorii facturilor emise având că obiect „energie termică livrată populației”, și nu la virarea în contul producătorului pe baza actului normativ care a prevăzut acordarea subvenției în sumă de 67.840.130 lei, de la bugetul de stat, cu titlul de „SUBVENȚIE” cu scopul acoperirii costurilor legate de achiziția: de gaze naturale, destinate producerii de energie termică în perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022, respectiv în vederea asigurării continuității activității”, la nivelul operatorului de termie, valoarea totală a subvenției acordate de 67.840.130 lei a fost diminuată cu contravaloarea taxei pe valoarea adăugată înscrisă în facturile emise, în valoare totală de 9.735.254 lei, care, achitată producătorului de energie termică, pe bază de facturilor emise de acesta, intră sub incidența prevederilor Codului Fiscal privind taxa pe valoarea adăugată.

În concluzie, UATM Timișoara a utilizat subvenția acordată de la bugetul de stat, în sprijinul exclusiv al autorității locale, de compensare a efortului financiar al bugetului local (subvenție la energia termică livrată populației, aprobată prin HCL) și nu pentru acoperirea exclusivă a costurilor legate de achiziția de gaze naturale destinate producerii de energie termică în perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022„, explicau auditorii Curții de Conturi.

Adică, administrația Fritz a luat banii de la Guvern și i-a folosit pentru acoperirea subvenției pe care o dădea Primăria Timișoara de la bugetul local în fiecare an că să mențină un preț redus la gigacaloria facturată populației.

Inspectorii au cerut clarificări pe marginea celor constatate, însă primarul Dominic Fritz nu le-a prezentat niciun punct de vedere.

Organele de control urmează să stabilească dacă la mijloc este vorba de o deturnare de fonduri sau e doar rezultatul interpretării greșite a legii.