Primarul USR din Braşov îi vinde lui Copos un teren la telecabina Tâmpa cu doar 670 lei/m.p.!
Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, a pregătit un proiect de HCL privind vânzarea directă a terenului aferent telecabina Tâmpa către societatea Ana Teleferic S.A., deţinută de omul de afaceri George Copos. Vineri, în şedinţa Consiliului Local, Coliban va propune vânzarea terenului respectiv, care are o suprafaţã de 416 m.p. Preţul tranzacţiei este unul de râsul curcilor: doar 135 euro/mp fără TVA. Adică numai 670,05 lei/m.p.!
Consiliul Local Brașov ar urma să dezbată, în ședința de vineri, un proiect de hotărâre ce vizează vânzarea directă a terenului aferent stației superioare de telecabină de pe Tâmpa către Ana Teleferic SA. Pentru a parafa tranzacţia cu Copos, edilul braşovean a apelat la un evaluator imobiliar, Team Ronexpert SRL, care a mai încheiat contracte cu municipalitatea braşoveană şi cu multe primării din judeţ.
Astfel, potrivit Raportul de evaluare întocmit la data de 11 martie 2024 şi comunicat Primăriei Braşov o zi mai târziu (prin adresa înregistrată cu nr. 40.467/12.03.2024), prețul pentru acest teren a fost stabilit la suma de 56.160 euro fără TVA (echivalent a 278.950 lei la cursul valutar comunicat de BNR de 4,9671 lei/euro, valabil la data de referință a evaluării). Practic, înseamnă că un metro pătrat de teren pe Tâmpa a fost evaluat la doar 135 euro/m.p. (echivalent a 670.05 lei/m.p.).
De subliniat rapiditatea cu care s-a derulat evaluarea terenului: pe 11 se evaluează terenul, pe 12 se comunică raportul de avaluare Primăriei Brașov, iar pe 14 martie 2023 edilul braşovean Allen Coliban, mare amator de curling (FOTO), a înregistrat la Primăria Braşov sub nr. 42796 proiectul de “Hotărâre a Consiliului Local privind vânzarea directă a terenului aferent Telecabina Tâmpa – stația superioară, către SC Ana Teleferic SA”.
Societatea deținută de George Copos are certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren de 1.514 mp, teren aferent obiectivului Teleferic cu cabine Tâmpa din Municipiul Braşov – staţie inferioară şi staţie superioară, care însă nu a produs efecte juridice, deoarece nu a fost înscris în evidențele de carte funciară. Pentru a demara lucrări de modernizare ale telecabinei, George Copos are nevoie stringentă şi de terenul de 416 m.p., aferent Telecabina Tâmpa – staţia superioară, care face parte din domeniul privat al Municipiului Braşov.
“Se aprobă vânzarea directa a terenului aferent construcţiei”- Telecabina Tâmpa – staţia superioară, identificat conform CF 167981 Braşov, nr. cad. 167981, în suprafaţă de 416 m.p., către S.C. Ana Teleferic S.A., beneficiara unui drept de preempţiune.
Conform raportului, valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 416 m.p., identificat conform CF 167981 Braşov, este de 56.160 euro, echivalent a 278.950 lei, la cursul valutar 4,9671 lei, valabil la data de referinţă a evaluarii, 11.03.2024. Valoarea nu include TVA”, precizează proiectul de HCL întocmit de primarul USR al Braşovului, Allen Coliban.
De ce are nevoie Copos de terenul de la Telecabina Tâmpa – staţia superioară?
Pentru că la finele anului 2022 a achiziţionat celebrul restaurant “Panoramic”, construit în anul 1971 pe Tâmpa, imediat după ce la Braşov a început să fie organizat Festivalul Internaţional “Cerbul de Aur”.
Conform datelor oficiale, pentru a intra în posesia celebrului restaurant “Panoramic”, George Copos a plătit societãţii Aro Palace suma de 7,353 milioane de lei.
Drept urmare, pentru ca restaurantul “Panoramic” să funcţioneze este nevoie ca Telecabina Tâmpa, singura care face legătura cu restaurantul, să fie modernizată, dar pentru aceasta trebuie ca terenul aferent acesteia să intre în totalitate în posesia lui George Copos.
Conform declaraţiilor omului de afaceri bucureştean, modernizarea și reabilitarea restaurantului “Panoramic” și a Telecabinei Tâmpa vor costa 7 milioane de euro, iar lucrările vor dura un an și jumătate.