Primele cinci persoane vaccinate în Cluj sunt medici la Spitalul de Boli Infecțioase
Cinci medici de la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj vor fi primele persoane vaccinate în Transilvania. Printre aceștia, se numără managerul spitalului și directorul medical.
La Cluj Napoca, vaccinarea va începe duminică dimineață la ora 10.00 și va presupune imunizarea a șase persoane pe oră, câte una la interval de 10 minute.
„În jurul orei 9.00 va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27-31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-Covid-19. Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziție spații de așteptare ante și post-vaccinare, 2 săli de triaj și un salon pentru urgențe (preterapie intensivă)”, a transmis prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.
Primele cinci persoane vaccinate vor fi dr. Violeta Briciu, director medical, dr. Vasile Morar, medic șef radiologie, dr. Mirela Flonta, medic șef Laborator analize medicale, dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie și Ioan Mureșan, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Pentru prima fază de vaccinare, în județul Cluj sunt 20 de centre de vaccinare- spitale și centre medicale, 35 de cabinete de vaccinare, 38 de echipe de vaccinare, 12.458 de persoane de vaccinat.