Primele declarații ale lui Călin Georgescu, la plecarea de la Înalta Curte. „Sunt decis să merg până la capăt…”
Călin Georgescu a făcut primele declarații după ce a ieșit din sala de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii au analizat recursul depus de fostul candidat la prezidențiale în dosarul anulării alegerilor. În fața sediului instituției, a fost așteptat de zeci de susținători, cu steaguri și pancarte.
Primele declarații ale lui Călin Georgescu, la plecarea de la Înalta Curte
Călin Georgescu a făcut declarații în fața jurnaliștilor, după ce a stat mai bine de 6 ore în sala de judecată. A transmis că magistrații urmează să se pronunțe în ceea ce privește recursul depus în dosarul anulării alegerilor. De asemenea, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor a fost luată fără probe.
„Probe nu sunt, probatoriul nu există din partea celor care au anulat în mod abuziv voinţa poporului şi pe cale de consecinţă ceea ce pot declara astăzi este că drepturile omului, dreptul de alege şi de a fi ales sunt garantate, ele nu pot fi judecate (…) Sunt decis să merg până la capăt, împreună cu poporul român”, a transmis Călin Georgescu, înainte să se îndrepte spre mașina sa.
Fostul candidat la prezidențiale a luat cuvântul în sala de judecată. A cerut judecătorilor să admită administrarea de probe, însă solicitarea lui a fost respinsă. Instanța a considerat că la dosar sunt deja suficiente probe pentru continuarea judecării recursului.
Măsuri de securitate sporite în fața clădirii Instanței Supreme
În fața sediului Înaltei Curți s-au adunat zeci de susținători ai lui Călin Georgescu. Oamenii, cu pancarte și steaguri, au cerut reluarea primului tur al alegerilor prezidențiale, anulate de CCR. Acesta este și motivul pentru care măsurile de securitate au fost sporite, iar jandarmii au fost prezenți și gata să intervină în cazul unui incident.
Pe lângă acțiunile în instanță din România, Călin Georgescu a atacat decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor și la CEDO.
Întrebat dacă a primit până acum vreun răspuns, fostul candidat a spus că așteaptă ca acesta să vină cât mai repede.
„Încă nu, dar, din datele pe care le avem, vom primi în cel mai scurt timp şi cu siguranță că dreptate se va face”, a mai declarat el.