Primele declarații ale Maiei Sandu după ce a câștigat alegerile: Am fost martorii unei mobilizări extraordinare
Maia Sandu este dată câștigătoare a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, de către exit-poll-uri. După închiderea urnelor, candidata PAS a spus că rezultatul se datorează unei mobilizări extraordinare a populației.
„Astăzi am fost martorii unei mobilizări extraordinare a moldovenilor. În pofida manipulării, împotriva neîncrederii faţă de instituţii cetăţenii au ieşit la vot, în pofida unei campanii murdare, oamenii au ieşit la vot într-un număr foarte mare. Oamenii au ieşit la vot pentru că le pasă. Oamenii vor să fie respectaţi. Oamenii vor ca puterea să le ofere soluţii la probleme lor”, a declarat Sandu, conform unimedia.info.
„Mulţumesc din suflet oamenilor care au mers la vot şi au aşteptat la cozi uriaşe pentru a vota. Ne închinăm în faţa dumneavoastră. Diaspora s-a mobilizat. Oamenii noştri au demonstrat că cât de departe nu or ajunge, au demonstrat că le pasă de rude, le pasă de casa lor. Regretăm că mulţi au aşteaptă mult pentru a vota”, a continuat ea.
În cealaltă tabără, Igor Dodon s-a arătat optimist și și-a îndemnat susținătorii să aștepte rezultatul oficial al votului.
”Sunt optimist privind rezultatele acestui scrutin. Calculele noastre arată că noi conducem la o diferenţă destul de mare, fără votul din diasporă şi din regiunea transnistreană. Dar noi suntem gata de orice scenariu, la fel ca oponenta mea. Dar trebuie toţi să dăm dovadă de responsabilitate. A fost multă ură aş spune, luptă la limită, dar gata, alegerile s-au finalizat. Chem toată lumea la pace, linişte şi calm”, a declarat Dodon, conform unimedia.info.