Primele reparații la pasajul Doamna Ghica, la mai puțin de jumătate de an de la inaugurare. EXCLUSIV
La mai puțin de 6 luni de la inaugurare, au apărut primele probleme la pasajul de la Doamna Ghica, un proiect care a costat peste 110 milioane de euro. Un cămin situat la baza podului, pe sensul de mers dinspre Piața Delfinului spre Bulevardul lacul Tei, a fost găsit defect și a necesitat lucrări de reparație. Circulația autovehiculelor a fost restricționată pe o singură bandă.
Primele lucrări la pasajul Doamna Ghica, la mai puțin de jumătate de an de la inaugurare
La începutul lunii septembrie 2023 a fost inaugurat cu fast pasajul Doamna Ghica, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură realizate în ultmii ani în Capitală.
Inaugurarea podului care traversează intersecția cu același nume a avut loc la trei ani de la termenul stabilit în proiect.
Dar iată că la nici jumătate de an de la deshiderea circulației pe pasaj, apar primele probleme. Un cămin situat la baza podului, pe sensul de mers dinspre Piața Delfinului spre Bulevardul lacul Tei, prezenta un defect. Mai exact, capacul acestuia era înălțat mult față de nivelul asfaltului, creând astfel probleme șoferilor care cirulau pe prima bandă a podului. Pericolul era cu atât mai mare cu cât căminul defect se află chiar lângă capul de pod și putea crea evenimente rutiere nedorite.
Se pare însă că această problemă a fost prezentă încă de la început, iar autoritățile s-au gândit să o remedieze abia acum. Trustul de Clădiri Metropolitane, compania municipală care s-a ocupat cu proiectarea și execuția lucrărilor la pasajul Doamna Ghica, a anunțat recent pe Facebook faptul că în zilele de 22 și 23 februarie vor avea loc lucrări de înlocuire a capacului de cămin, motiv pentru care circulația va fi restricționată.
Directorul Trustului de Clădiri Metropolitane: ”Vorbim de un detaliu minor”
Contactat de jurnaliștii Puterea.ro, directorul general al companiei, Cristian Hiver, a declarat că problema nu este una gravă și că va fi rezolvată în cel mai scurt timp.
”Era un cămin pe sistemul rutier care avea un defect și care necesită schimbare. Am preferat să îl schimbăm imediat.
Poate avea un defect de fabriacare sau altceva. Îl vom scoate și îl vom analiza. Noi am văzut că deja era pe cedare și am decis să îl schimbăm imediat. Nu are nicio treabă cu proiectarea. Vorbim de un detaliu minor.”, ne-a declarat directorul Companiei Municipale Trustul de Clădiri Metropolitane.
A fost nevoie de decopertarea asfaltului pe o porținune de câțiva metri pătrați pentru remedierea problemei.
Deși, inițial, restricțiile de trafic erau anunțate pentru zilele de vineri și sâmbătă (23-24 februirie), circulația revine la normal vineri seara.
Lucrările la pasaj au început în 2018 și ar fi trebuit să fie finalizate în 2020. În cele din urmă, proiectul a fost inaugurat la data de 7 septembrie 2023, cu trei ani mai târziu față de termenul inițial.
Pasajul de la Doamna Ghica este prevăzut cu un sistem de senzori care va monitoriza modul în care se comportă de-a lungul timpului structura de rezistență, iar datele vor fi interpretate de Facultatea de Construcții.
Podul de la Doamna Ghica a costat peste 110 milioane de lei, fără TVA, bani plătiți de Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2.
Trustul de Clădiri Metropolitane se numără printre cele 24 companii înființate de administrația Firea și moștenite de Nicușor Dan. Actualul edil al Capitalei a renunțat la majoritatea dintre ele și a păstrat doar 4, printre care și TCMB.
De-a lungul timpului, Trustul de Clădiri Metropolitane a beneficiat de câteva proiecte mari, printre acestea numărându-se pasajul Doamna Ghica și lucrările pentru lărgirea Prelungirii Ghencea. Doar că în prezent, compania este în datorii până în gât. La începutul anului trecut, TCMB avea datorii de peste 50 de milioane de lei, potrivit Fanatik.
Cu toate acestea, bilanțul companiei este pe plus. La nivelul anului 2022, Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane SA, care număra 276 de angajați, avea o cifră de afaceri de 34.023.882 de lei și un profit net de 2.400.711 de lei, conform informațiilor furnizate de lege5.ro.