Primesc sau nu amendă românii care nu s-au recenzat? Ce spune șeful INS
Președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei, susține că românii care nu s-au recenzat nu vor primi amendă, ei vor fi numărați în baza de date a recensământului, dacă există suficiente dovezi că au fost prezenți timp de 12 luni în România.
Pe de altă parte, el a precizat că nici nu este treaba INS să-i amendeze pe români, iar în cazul celor care au primit amendă a fost pentru că au refuzat să furnizeze informații etc, dar ele au fost date de autoritățile abilitate, nu de INS, care nu are atribuții în acest sens.
„Nu, cei care nu s-au recenzat nu vor primi amendă, iar cei la care vom avea elemente că au fost prezenți 12 luni (în România – n.r.) vor fi numărați în baza de recensământ. (…) E o estimare si poate fi verficată sau nu. Cifra va fi in apropiere de 19 milioane”, a anunțat Tudorel Andrei la Realitatea Tv.
Rezutatele complete ale recensământului vor fi comunicate la finele anului. Populația României recenzată la 31 iulie este de 18,15 milioane persoane, în condițiile în care a fost recenzată 95% din populația țării, a mai arătat șeful INS.