Primi bani din PNRR au ajuns în România: 82 milioane lei
Ministerul de Finanţe a încasat primii bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv suma de 82 de milioane de lei, a anunţat vineri instituţia.
„Deschidem prin această tragere drumul fondurilor din PNRR în conturile statului, pe baza acţiunilor realizate de Ministerul Finanţelor. E o impulsionare bine-venită să accelerăm atragerea fondurilor puse la dispoziţie prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi să ne apucăm de implementarea reformelor ambiţioase, atât de necesare României pentru o dezvoltare durabilă”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Totalul încasărilor înregistrate la Ministerul Finanţelor se ridică la 130 de milioane de lei, fonduri transferate în conturile de venituri ale bugetului de stat care au avut la bază solicitările transmise de coordonatorii de reforme şi investiţii, pentru sumele utilizate în scopul realizării ţintelor şi jaloanelor incluse în PNRR.
Coordonatorii de reformă beneficiari ai transferurilor de sume sunt Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.