Primul caz uman de gripă aviară: Un bărbat din Anglia, care a luat virusul de la rațele din ferma lui
Sușa H5N1 a gripei aviare a fost detectată în sud-estul Angliei la un propietar care crește rațe domestice rasa Barbarie. Nu este primul focar epidemic de H5N1 din Anglia, mai ales că, din toamnă, a tot crescut numărul părăsilor sălbatice și domestice cu gripă aviară. Dar propietarul celor 125 de rațe este primul caz uman de H5N1 identificat în Anglia, transmite Futura Sante.
Informațiile au apărut în publicația europeană pentru supravegherea bolilor infecțioase. Această variantă este considerată ca foarte patogenă în cazul păsărilor – HPAI: high pathogenicity aviar influenza.
Prima rață a decedat la 18 decembrie anul trecut, când veterinarii au raportat prezența virusului H5N1. În scurt timp, alte păsări s-au îmbolnăvit. O campanie de depistare efectuată în cazul a 20 de păsări a permis identificarea virusului H5N1 la 19 dintre acestea. Proprietarul, fără echipament de protecție, a fost în contact direct, repetat și prelungit cu păsările. I s-a prescris un tratament profilactic (oseltamivir sau Tamiflu) și un test de depistare. Rezultatul testului este confirmat de două laboratoare diferite: proprietarul este infectat cu virusul aviar H5N1. Din fericire, el nu a dezvolat niciun simptom.
Trecerea virusului de la rațe la om nu a provocat modificări genetice semnificative în genomul viral. Secvențierile genetice prezente la bărbatul infectat, în vârstă de 80 de ani, sunt identice cu cele prelevate de la rațe, cu excepția a trei mutații sinonime, care nu modifică proteina codată.
Contaminările umane sunt rare, dar nu sunt imposibile. Unele sușe de gripă aviară pot fi foarte virulente și chiar letale pentru om, așa cum a fost în cazul sușei H7N9.