Primul post de radio destinat Capitalei a împlinit 31 de ani

Publicat: 18 apr. 2021, 11:00, de Roxana Roseti, în Orașul meu , ? cititori
Primul post de radio destinat Capitalei a împlinit 31 de ani

Sâmbătă, 17 aprilie, s-au împlinit 31 de ani de la începutul emisiei postului de radio Bucureşti FM al Radiodifuziunii, primul şi singurul post de radio dedicat vieţii de fiecare zi a Capitalei.

Denumit iniţial Antena Bucureştilor, apoi Radio Bucureşti, parte a reţelei Radio România Regional, Bucureşti FM este un post de radio dinamic, implicat în viaţa comunităţilor, care trăieşte ritmul exuberant al metropolei şi care poate fi recepţionat pe frecvenţa de 98,3 MHz în FM şi online, pe www.bucurestifm.ro.

La 17 aprilie 1990, îşi începea emisia „Antena Bucureştilor”, prin Staţia Herăstrău, pe frecvenţa de 70,4 MHz, banda OIRT – banda în unde ultrascurte pentru ţările din blocul comunist, fiind un post ce transmitea în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi era dedicat exclusiv vieţii cotidiene din Bucureşti. Iniţiativa înfiinţării postului a fost a lui Eugen Preda, reîntemeietorul radioului public, şi a preşedintelui TVR de la acea vreme, Răzvan Theodorescu.

Din studioul 26 al Radiodifuziunii Române, la ora 13:00, s-a auzit pentru prima dată „Ascultaţi Antena Bucureştilor !”.

În iunie 1992, conform unui sondaj realizat de IRSOP, Antena Bucureştilor înregistra o audienţă de 12% în Bucureşti, situându-se pe locul nouă în topul staţiilor naţionale publice sau private.