Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a murit
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/09/A-murit-Mircea-Snegur-primul-pre-edinte-al-Republicii-Moldova-1.jpg)
Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a murit la vârsta de 83 de ani. Vestea a fost făcută publică de către fostul ministru al Economiei Constantin Tampiza, pe rețelele de socializare.
„La 13 septembrie, la ora 23:30, Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a cedat în lupta cu boala incurabilă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească lângă cei drepți”, a anunţat Tampiza pe pagina sa de Facebook.
Mircea Snegur a lucrat, între anii 1961-1968, în calitate de agronom şi preşedinte de colhoz în satul Lunga, raionul Floreşti. Ulterior a deţinut funcţiile de: director al Staţiei Experimentale pentru Culturile de Câmp (1968-1973), şef al Direcţiei principale ştiinţă agricolă a Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociaţiei Ştiinţifice de Producţie “Selecţia” şi director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Culturilor de Câmp din oraşul Bălţi (1978-1981).
Din 1989 până în 1990, a fost președinte al prezidiului Sovietului Suprem al RSSM. Din 3 septembrie 1990 până la 1 decembrie 1996, a ocupat funcția de Președinte al Republicii Moldova.
La 26 martie 1989 a fost ales membru al Sovietului Suprem al URSS. A fost membru al Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice în perioadele legislative a XI-a și a XII-a, iar membru al Parlamentului Republicii Moldova – în perioada legislativă a XIV-a.
A fost preşedinte al Partidului Renaşterii şi Concilierii din Republica Moldova.