Primul service auto digital BMW în România, o premieră mondială în reţeaua producătorului german

Publicat: 28 feb. 2025, 21:05, de Ady Ivașcu, în Auto , ? cititori
Primul service auto digital BMW în România, o premieră mondială în reţeaua producătorului german
Primul service auto digital BMW în România, o premieră mondială în reţeaua producătorului german

Dealerul BMW Auto Cobălcescu și importatorul BMW România au lansat primul service cu interfaţă complet digitală din rețeaua globală a producătorului german de automobile premium. Serviciile inteligente şi digitale asigură o experienţă mai accesibilă şi mai transparentă în service. Investiţia este de aproximativ o jumătate de milion de euro, parte a unui proces amplu de dezvoltare a rețelei BMW la nivel național.

O premieră absolută pentru reţeaua globală BMW

Lansarea conceptului BMW Digital Service Only este o premieră absolută pentru reţeaua globală BMW. Acesta este un proiect pilot bazat pe o gamă extinsă de soluții digitale și pune baza unui model pentru alte piețe BMW la nivel global.

BMW

Toate soluțiile digitale sunt deja oferite în reţeaua de service BMW şi MINI, dar, în premieră, proiectul BMW Auto Cobălcescu le folosește ca bază exclusivă de interacțiune cu clienții. În acest sens, un proces de lucru şi un spaţiu de recepţie au fost optimizate, incluzând și 20 de locuri de parcare pentru preluarea și predarea mașinilor în service, pentru a susține Digital Service Reception.

Clienții se pot programa, pot să predea maşina, pot comunica cu service-ul, pot face plata şi prelua maşina folosind o serie de instrumente digitale, fără a mai fi nevoie de interacţiunea directă cu un recepţioner de service.

Această experiență asigură mai multe beneficii importante:

  • Accesibilitate: Clientul se poate programa şi apoi să predea maşina oricând, la orice oră, în orice zi din săptămână şi nu depinde de un program standard de lucru, cu predarea cheii într-un seif automat. Plata serviciilor se efectuează on-line, prin serviciul BMW Pay integrat în aplicaţia My BMW. La final, preluarea maşinii se face din nou cu flexibilitate maximă, independent de orele de program ale service-ului, cu preluarea cheii din același seif automat.
  • Transparenţă: Clientul primeşte explicaţii video realizate la automobil de mecanicul de service prin serviciul Smart Video Communication. Ulterior, poate alege pe baza unui deviz digital operaţiunile pe care le doreşte realizate, selectând punctele dintr-un formular electronic.

BMW Auto Cobălcescu Digital Service Only a fost deschis în fază de testare la începutul acestui an, în urma unei investiţii de peste 500.000 euro. Noul centru de service este deschis în vestul Bucureştiului, pe strada Valea Oltului.