Primul transplant total la ochi a fost efectuat cu succes
Premieră mondială! O echipă de chirurgi de la spitalul NYU Langone din New York au efectuat cu succes primul transplant total de ochi din lume la o persoană în viaţă.
Norocosul pacient a fost un bărbat din Arkansas care și-a pierdut ochiul în urma unui accident de muncă. La sfârșitul lunii mai, bărbatul a primit un transplant total de ochi şi unul parţial de faţă.
Finalizarea procedurii de transplant a fost efectuată de o echipă formată din 140 de chirurgi, asistente medicale şi alţi profesionişti din domeniul sănătăţii de la spitalul NYU Langone. Întreaga operație a durat 21 de ore.
În prezent, acesta nu poate vedea cu acel ochi. Dar, cu toate acestea, echipa medicală speră ca vederea sa să fie recuperată în timp.
„Îi puteam vedea orbita ochiului şi totul. Îi vedeam craniul şi cred că asta a fost partea care m-a cam speriat. Eram ca şi cum, oh, Doamne, faţa lui dispăruse”, a povestit soţia bărbatului, care la rândul său a spus că nu-şi aminteşte deloc accidentul.
Dr. Eduardo Rodriguez, directorul programului de transplant de faţă de la spitalul NYU Langone efectuase până atunci patru transplanturi de faţă. Cu toate acestea, medicul consideră că este „remarcabil” faptul că Aaron a supravieţuit.
„Să-l vezi mergând, după ce a fost complet la pământ în spital – insuficienţă a sistemului multiorganic, tub de respiraţie, va supravieţui, va avea leziuni neurologice – să-l vezi fără niciuna dintre aceste sechele, este foarte impresionant”, a declarat dr. Rodriguez pentru CNN.
„Este o mărturie pentru progresul medicinei moderne”, a spus medicul.
Operația a fost una riscantă, mai ales, în contextul în care nicio echipă medicală din lume nu mai efectuase până atunci un transplant de ochi uman de succes la un pacient viu.