Primul tren modernizat 100% în România intră de mâine în circulație. Are o rută la mare căutare în perioada următoare (VIDEO)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/sorin-grindeanu-tren.webp)
Începând de miercuri, 16 aprilie, pe ruta București Nord – Constanța și retur va circula primul tren format integral din material rulant modernizat în România, în cadrul unui proiect cu fonduri din PNRR. Unitățile de material rulant vor forma patru trenuri (2 dus / 2 retur). Un astfel de tren a fost testat astăzi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a postat și un video pe TikTok cu primele impresii.
Primul tren modernizat 100% în România prin PNRR – IR 1687, va pleca din București Nord la ora 11:30, cu sosire în Constanța la ora 13:47. Returul – IR 1688, va avea plecarea din Constanța la ora 15:25, cu sosire în București Nord la ora 17:49, informează CFR Călători, într-un comunicat.
Din următoarea zi, respectiv 17 aprilie, pe ruta București Nord – Constanța și retur, va mai circula o pereche de trenuri PNRR, după cum urmează:
- IR 1685 București Nord (plecare 05:30) – Constanța (sosire 07:47)
- IR 1686 Constanța (plecare 08:20) – București Nord (sosire 10:49)
Cele 4 trenuri modernizate cu fonduri prin PNRR vor circula zilnic pe această rută, inclusiv de Sfintele Sărbători de Paște și în minivacanța de 1 Mai.
Potrivit sursei citate, trenul este format dintr-o locomotivă livrată de Softronic Craiova și din patru vagoane: două clasa I (unul livrat de S.C. Atelierele CFR Griviţa S.A și al doilea de S.C. Remarul „16 Februarie“ S.A. Cluj-Napoca) și două clasa a II-a (livrate de S.C. Electroputere – VFU S.A. Pașcani, din care unul cu facilități pentru persoanele cu dizabilități și spațiu pentru biciclete/schiuri, și un altul, clasic).
Primul tren modernizat 100% în România intră de mâine în circulație pe ruta București Nord – Constanța. Urmează ca și alte vagoane să fie modernizate
CFR Călători mai susține că ulterior, în funcție de livrarea materialului rulant modernizat prin PNRR de către firmele contractante precum și de prevederile din Contractul de Servicii Publice încheiat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), aceste tipuri de locomotive și vagoane finalizate vor fi distribuite preponderent în compunerea trenurilor IC, fără a exclude exploatarea lor și pe trenuri IR, pe alte rute de circulație: Brașov, Arad, Cluj, Iași, Galați, Timișoara etc.
Iată caracteristicile tehnice și dotările materialului rulant modernizat, menționat mai sus:
Locomotiva S.C. Softronic S.R.L. Craiova:
• capacitate de 6000 Kw/h;
ADVERTISING
- echipată cu motor de tracțiune asincron;
- prevăzută cu sistem pentru controlul permanent a vitezei trenului – ETCS nivel 2;
- aptă să circule cu viteza de 160 Km/h în funcție de calitatea tehnică a infrastructurii feroviare.
Vagoanele clasa I realizate de S.C. Atelierele CFR Griviţa S.A și S.C. Remarul „16 Februarie” S.A. Cluj-Napoca:
- echipate cu sistem de climatizare superior;
- dotate cu sistem de informare a pasagerilor de tip Infotainment;
- dispun de o capacitate de 52 de locuri;
- sunt apte să circule cu viteza de până la 160 Km/h în funcție de calitatea tehnică a infrastructurii feroviare.
Vagoanele clasa a II-a realizate de S.C. Electroputere – VFU S.A. Pașcani
- echipate cu sistem de climatizare superior;
- dotate cu sistem de informare a pasagerilor de tip Infotainment;
- sunt apte să circule cu viteza de până la 160 Km/h în funcție de calitatea tehnică a infrastructurii feroviare.
Vagoanele clasice de clasa a II-a dispun de o capacitate de 64 de locuri, în timp ce vagoanele de clasa a II-a cu specific pentru persoanele cu mobilitate redusă și, totodată, cu spațiu pentru biciclete/schiuri au o capacitate de 51 de locuri. Acest tip de vagon are în dotare, prin construcție, lift special pe ambele sensuri de urcare/coborâre ale vagonului pentru persoanele cu dizabilități, precum și cabine de toaletă adaptate pentru confortul acestor persoane.