23:08 • ACTUALITATE
Principalele burse europene și asiatice afectate de identificarea noii variante a SARS-CoV-2
Principalele burse europene înregistrau scăderi semnificative vineri dimineaţa, afectate de identificarea, în Africa de Sud, a unei noi variante a virusului SARS-CoV-2 deosebit de contagioasă, transmite AFP.
În jurul orei 08:22 GMT, indicele principal CAC 40 al bursei de la Paris era în scădere cu 4,40% până la 6.764,80 de puncte, în timp ce bursa de la Londra afişa o scădere de 3,31% iar cea de la Frankfurt era în scădere cu 3,19%.
Primele scăderi importante au fost înregistrate la bursele asiatice. Indicele principal al bursei de la Tokyo a închis sesiunea de tranzacționare în scădere cu 2,53%, după ce în timpul şedinţei a înregistrat o scădere de peste 3%.
Titlurile Airbus în scădere
În aceste condiţii, mai multe state europene, precum Marea Britanie, Italia sau Germania, au luat deja măsuri precum interzicerea accesului călătorilor provenind din Africa de Sud.
Acţiunile companiilor care au legătură cu călătoriile şi turismul, deja afectate de pandemie, au fost afectate în mod deosebit. Astfel, titlurile Airbus erau în scădere cu 12%, în timp ce acţiunile companiei aeriene germane Lufthansa afişau o scădere de peste 14%.