Prinşi în flagrant când vindeau comprimate ecstasy pentru aproape 30.000 euro (VIDEO)

Publicat: 25 feb. 2025, 21:44, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Prinşi în flagrant când vindeau comprimate ecstasy pentru aproape 30.000 euro (VIDEO)

Doi bărbați din Arad au fost reținuți și ulterior arestați preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, fiind surprinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 5.500 de comprimate de ecstasy contra sumei de 27.500 euro. În urma perchezițiilor desfăşurate de anchetatori au fost descoperite droguri, autoturisme și țigări de contrabandă.

Este vorba despre doi bărbaţi în vârstă de 29 şi 53 de ani, cercetați acum pentru trafic de droguri de mare risc.

Potrivit DIICOT, în luna februarie 2025,  cei doi au procurat, deținut și comercializat, în schimbul unor sume cuprinse între 100 și 12.500 lei, peste 500 de  comprimate ecstasy (drog de mare risc) care au fost confiscate de anchetatori, pe parcursul urmăririi penale.

Totodată, în după-amiaza de duminică, în  municipiul Arad, cei doi inculpați au fost surprinși în flagrant,  în momentul în care au vindeau 5.500 comprimate ecstasy cu suma de 27.500 euro.

Percheziţii în judeţele Arad şi Timiş

Ulterior procurorii DIICOT au desfăşurat cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Arad și Timiș, fiind identificate și ridicate cantități de droguri de risc (canabis), un cântar electronic, două autoturisme, 80 baxuri de țigări de contrabandă (de diferite tipuri) cu valoarea de piață estimată la 120.000 euro, precum și alte dovezi.

Luni,  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Activitățile judiciare au fost  realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate  Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad”, mai transmit DIICOT.