Prințul William va participa la redeschiderea Catedralei Notre Dame

Publicat: 06 dec. 2024, 21:02, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Prințul William va participa la redeschiderea Catedralei Notre Dame
Foto: focus.it

Nici criza politică, nici vremea nefavorabilă, nu pot determina anularea unui eveniment memorabil. Mâine, la Paris, va avea loc redeschiderea Catedralei Notre Dame, după finalizarea lucrărilor de reparații în urma incendiului din 2019.

Din nefericire pentru Familia Regală britanică, redeschiderea Catedralei Notre Dame nu survine într-unul dintre cele mai faste momente. Casa Regală va fi reprezentată la eveniment de Prințul William.

Prinţul William va asista sâmbătă la redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris „în numele Regatului Unit”, a anunţat, vineri, biroul de presă de la Palatul Kensington, precizând totodată că soţia sa, Kate, nu îl va însoţi la această ceremonie.

„Alteţa Sa Regală va face deplasarea la solicitarea guvernului Majestăţii Sale în numele Regatului Unit”, a declarat un purtător de cuvânt de la Palatul Kensington într-un comunicat de presă.

El a precizat totodată că prinţul de Wales va călători fără soţia lui, Kate. Aceasta din urmă îşi reia treptat angajamentele publice, după ce a anunţat în luna septembrie încheierea şedinţelor sale de chimioterapie.

Prinţul William va fi prezent la Paris alături de aproximativ 40 de şefi de stat şi de guvern anunţaţi de Preşedinţia franceză pentru această redeschidere, pe care Emmanuel Macron o doreşte plină de fast.

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, figurează pe lista personalităţilor aşteptate sâmbătă la Paris.

Actualul preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, va fi reprezentat de soţia lui, Jill Biden.

Preşedintele Volodimir Zelenski a fost de asemenea invitat, însă prezenţa liderului ucrainean nu a fost deocamdată confirmată.

Printre capetele încoronate aşteptate la Paris se vor afla cuplul regal al Belgiei, regele Philippe şi regina Mathilde, precum şi prinţul Albert al II de Monaco.

Biroul de presă de la Palatul Buckingham nu a oferit un răspuns în legătură cu prezenţa regelui Charles al III-lea, liderul oficial al Bisericii Anglicane, care îşi continuă tratamentul împotriva cancerului.

Soţia lui, regina Camilla, a contractat o formă de pneumonie în timp ce se întorcea în Regatul Unit după o vizită oficială în Australia şi Insula Samoa la sfârşitul lunii octombrie şi şi-a anulat recent mai multe angajamente oficiale.