Prioritățile noului ministru al Educației. Ce decizie a luat față de orele on-line
Adoptarea noului proiect legislativ referitor la România Educată, investițiile în infrastructură, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și păstrarea orelor de clasă în format fizic sunt prioritățile pe care le-a anunțat noul ministru al Educației, Ligia Deca, aflată în a doua săptămână de mandat.
„O prioritate a mandatului meu este finalizarea proiectelor legislative din cadrul României Educate. Am primit peste 9.000 de amendamente. Şi ca să armonizam actele normative, avem discuţii cu specialişti”, a transmis joi Deca, în cadrul unei conferințe de presă.
Conform acesteia, a avut deja consultări cu reprezentanții elevilor care au transmis că își doresc mai multă flexibilitate, dar și mai multă implicare în propriul parcurs de învățare.
„Tocmai de aceea, luăm în calcul ca ceea ce acum numim curriculum la decizia școlii să devină curriculum la decizia elevilor din oferta școlii. Acesta se va constitui atât din pachete de disciplină opționale ofertate la nivel național, regional și local, cât și din astfel de discipline opționale ofertate la nivelul unității de învățământ”, a transmis ministrul Educației.
Este analizată și ideea de a utiliza mijloacele digitale acolo unde este posibil, pentru a nu pierde ceea ce s-a câștigat în timpul pandemiei, creând discipline opționale cu o componentă de predare și de învățare online.
Investițiile în educație
„O a doua prioritate a mandatului meu este îndeplinirea țintelor și jaloanelor din PNRR. În baza viziunii strategice „România educată” s-a negociat capitolul care vizează educația din PNRR. Un prim jalon a fost deja îndeplinit, cel privind organizarea rutei duale complete și a noilor calificări rezultate. S-au adoptat diferite acte normative, patru metodologii, prin ordin de ministru”, a transmis Deca.
Practic, în PNRR este vorba de 18 investiții, în cuantum de 3,6 miliarde euro, pentru dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.
Jumătate miliard de euro are drept destinație reabilitare și eficientizare energetică, inclusiv construcția de minimum 50 de școli verzi, eficiente energetic și cu o orientare curriculară sustenabilă.
De asemenea, vor fi achiziționate 3.200 de microbuze școlare pentru a transporta elevii din zonele izolate, se asigură dotările din sălile de clase, laboratoare și atelierele școlare din sistemul preuniversitar.
„E o investiție de 600 milioane de euro care presupune dotarea a minimum 75.000 de săli de clasă cu mobilier școlar și minimum 10.000 de laboratoare, ateliere sau cabinete școlare. Acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii și considerăm că acest lucru poate garanta calitatea educației.
Peste 19 000 de spaţii de recreere şi peste 6.500 de locuri în cantine, locuri în cămine pentru studenţi.
De asemenea, vorbim despre dotarea laboratoarelor de informatică, vizavi de a nu pierde lecțiile digitale ale pandemiei și de a utiliza atât dotările achiziționate”, a adăugat ministrul Educaţiei.
Școli deschise
A treia prioritate a ministerului este ca școlile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza energetică îl va lua.
„Ministerul Educației și eu personal dorim ca școlile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua. Nu ne mai putem permite goluri sau pauze în procesul de învățare.
De aceea, există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor și autorităților publice locale, în așa fel încât să nu existe discuții de trecere în on-line, când, de facto, copiii au nevoie să vină la școală”, a mai transmis ministrul.