Problemă rezolvată de noul Guvern: cuib de barză, mutat cu 100 de metri prin ordin al Ministerului Mediului
Pe lângă măsurile de austeritate anunțate de Guvernul „Ciolacu 2” și care au nemulțumit pe toată lumea, de la pensionari și sindicate la investitorii din economia liberă, în primul rând din IT, agricultură – industria alimentară și construcții, Executivul a rezolvat și unele probleme care nu supără pe nimeni, cum ar fi mutarea cu 100 de metri a unui cuib de barză.
Pe 31 decembrie, în Monitorul Oficial, Partea Întâi, a fost publicat Ordinul nr. 3.225/2024 al Ministerului Mediului pentru „aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza comunei Braniştea, judeţul Galaţi”.
Potrivit articolului 1 al Ordinului Ministerului Mediului, a fost aprobată o derogare de la Legea 49/2011, prin care a fost aprobată Ordonanța nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate pentru a putea fi mutat cu 100 de metri respectivul cuib de barză, situat la o adresă precisă: județul Galați, comuna Braniștea, strada Lascăr Catargiu, nr 47:
„Prin derogare de la prevederile art. 33 alin (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă relocarea unui cuib de barză (Ciconia ciconia) din comuna Braniştea, str. Lascăr Catargiu nr. 47, judeţul Galaţi, în proximitatea locului unde se află actualul cuib, nu mai departe de 100 metri de acesta”.
În condițiile în care barza albă (Ciconia ciconia) este specie protejată de lege, au fost adoptate măsuri speciale pentru evidența acestor exemplare, Societatea Ornitologică Română urmărind situația cuiburilor și a exemplarelor cu ajutorul unei aplicații, iar intervențiile pentru mutarea acestor cuiburi trebuind să fie aprobate prin referat al Direcției Generale Biodiversitate din Ministerul Mediului și cu avizul Academiei Române.
Prin ordinul publicat în Monitorul Oficial au fost stabilite și condițiile tehnice ale mutării cu 100 de metri a cuibului de barză de la Braniștea (Galați), cea mai importantă fiind realizarea operațiunii înainte de sosirea berzelor din „țările calde”:
„Derogarea se stabileşte de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la migraţia de primăvară a berzelor, dar nu mai târziu de 25 martie 2025.
Relocarea cuibului de barză se realizează cu personal tehnic de specialitate, în prezenţa unui reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Galaţi”.
Evident, se pune întrebarea ce înseamnă „personal tehnic de specialitate” când este vorba de mutarea unui cuib de berze? Cine, când, cum și în baza căror probe sunt atestați specialiștii?
Bineînțeles că după mutarea cuibului trebuie îndeplinite și câteva operațiuni birocratice, întocmirea unui raport cu privire la operațiunea de relocare care trebuie transmis în termen de 7 zile la Agenția pentru Protecția Mediului Galați, care, la rândul său, „transmite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în maximum 30 de zile de la data aplicării derogării, un raport referitor la rezultatele acesteia”.
Practic, o operațiune simplă, de relocare a unui cuib de berze, ne oferă imaginea birocrației excesive în funcționarea instituțiilor publice: referate, avize, „personal tehnic de specialitate” și o succesiune de rapoarte.
Proiectul „Uite barza!”
Implementat de Societatea Ornitologică Română, Proiectul „Uite barza!” a ajuns la a opta ediție. Până acum au fost înregistrate în aplicația disponibilă pentru Android și iOS aproape 23.000 de observații de la românii care iubesc natura.
Numărul berzelor albe (Ciconia ciconia) înregistrate în țara noastră a fost de 5.446 de exemplare, dintre care 2.882 de exemplare adulte și 2.564 de pui.
Din cele 1.706 de cuiburi recenzate, 997 se află pe stâlpii de electricitate și sunt fără suport, 686 de cuiburi sunt pe stâlpii de electricitate și au suport metalic, iar restul de 23 de cuiburi sunt amplasate pe hornuri, acoperișuri și în copaci.