Probleme în familia Şoşoacă? Soţul senatoarei sugerează pe Facebook că s-a rupt lanţul de iubire
Senatoarea Diana Șoșoacă a anunţat oficial, sâmbătă, la Iaşi, că şi-a suspendat soțul din funcția de prim-vicepreședinte al partidului SOS. Aceasta şi-a motivat gestul prin aceea că a dorit să-şi salveze soţul din gheara serviciilor secrete care i-ar fi ameninţat familia. Cu toate explicaţiile senatoarei, se pare că lucrurile nu stau tocmai aşa.
Gurile rele spun că relaţia dintre cei doi ar scârţâi de ceva vreme. Dovadă stau şi o serie de postări cu „cântec” făcute de Silvestru Şoşoacă pe pagina sa de Facebook, imediat după decizia soţiei sale de a-l debarca de la cârma partidului, dar şi mesajele schimbate de cei doi la mijlocul anului trecut, pe un grup de whatsapp al SOS.
„Pentru a putea să-mi salvez familia, a trebuit să iau cea mai cruntă decizie. Pentru a putea salva sufletul unui om și viața lui, pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să-l suspend din funcția de prim-vicepreședinte. Astfel ca semnătura lui să nu mai însemne nimic. Și în momentul ăla nu mai înseamnă nimic pentru ăia care l-au înconjurat”, a anunţat Diana Şoşoacă, sâmbătă, la Iaşi, la întâlnirea cu membri SOS. Aceasta a recunoscut că decizia a generat supărarea soţului său, dar a negat că între ei s-ar fi produs o ruptură: „Că e supărat pe mine, da, e normal, și eu aș fi fost supărată”.
Silvestru i-a transmis soţiei pe Facebook un mesaj subtil, cu conţinut misogin
Cu toate acestea, dacă ar fi să judecăm postările pe care Silvestru Şoşoacă le-a avut înainte de oficializarea anunţului soţiei sale, este clar că între ei au existat neînţelegeri vechi. Astfel, joi, Silvestru Şoşoacă posta o caricatură cu tentă misogină, care este clar că se referea la soţia sa.
Caricatura înfăţişează doi bărbaţi şi o femeie din Epoca de piatră al cărei mesaj principal este „Noi, bărbaţii, am fost tâmpiţi încă din preistorie”. În caricatură, unul dintre bărbaţii preistorici îi spune celuilalt :”M-am gândit să o invăţ să vorbească! Ce rău ne-ar putea face?”.
Postarea lui Silvestru Şoşoacă, care sugerează că el ar fi „creierul” din spatele senatoarei, a stârnit imediat comentariile urmăritorilor săi.
„Să vezi ce pumn în bot îţi dă nebuna când o vedea” sau „Nu mai mănânci ciorbă caldă, gata, ajunge!”, „Acum nu ai decât să-i dai în gură ca la coasă şi tot degeaba … asta e” – au fost doar câteva dintre mesaje.
Iubirea, aruncată la gunoi
Ulterior, Silvestru Şoşoacă a revenit cu o postare care sugerează că iubirea dintre el şi senatoare s-a sfârşit. Astfel, el a postat o fotografie cu un tomberon de gunoi în faţa căruia zac aruncate de-a valma literele L, O, V, E.
De altfel, în ultima perioadă, Silvestru Soşoacă nu a mai postat pe pagina sa de Facebook nicio fotografie în care să apară alături de soţie sau care să o prezinte pe aceasta în periplurile sale prin ţară. Ultima poză în care apare Diana Șoşoască într-o postare de-a soţului său datează din 9 februarie 2023 şi o înfăţişează pe senatoare acum trei ani, în sediul Partidului Neamul Românesc din Chiajna, alături de un grup de tineri.
Schimburi de replici acide pe whatsapp. Silvestru către soţia sa: „Iarăşi ai căzut psihic? Tratează-te! Ia pastile …”
Tensiunile dintre cei doi nu sunt însă recente, a dezvăluit şi jurnalistul clujean Liviu Alexa. Acesta a prezentat recent o serie de mesaje de pe grupul whatsapp al partidului SOS, care datează din iunie 2023 şi care ar demonstra relaţia tensionată dintre cei doi soţi. Din acele mesaje se poate vedea că senatoarea îl ameninţa încă de la mijlocul anului trecut pe soţul său, Silvestru, că-i revocă toate atribuţiile de prim-vicepreşedinte şi-l bag în comisia de disciplină pentru a fi dat afară din formaţiunea politică pe care ea o conduce.