Proces istoric: Israelul, acuzat de Africa de Sud de genocid în Gaza, în fața Curții Internaționale de la Haga
Curtea Internațională de Justiție de la Haga trebuie să se pronunțe în privința plângerii depuse de Africa de Sud prin care acuză statul evreu de genocid în Fâșia Gaza, transmit agențiile internaționale.
Africa de Sud acuză Israelul că violează Convenția Națiunilor Unite privind genocidul, afirmând că atacul Hamas din 7 octombrie nu poate justifica evenimentele din Fâșia Gaza.
Într-un document ce cuprinde 84 de pagini, Pretoria a făcut apel de urgență la cea mai înaltă instanță a ONU pentru a ordona Israelului ”să-și suspende imediat operațiunile militare” în Fâșia Gaza.
Această inițiativă este susținută de Teheran.
Israelul, care urmează să se exprime, vineri, în fața magistraților Curții internaționale de justiție (CIJ), a calificat acest demers ”absurd” și ”atroce” și a acuzat, joi, Pretoria că se comportă ca ”brațul juridic al organizației teroriste Hamas”.
Potrivit unui comunicat al Ministerului israelian al Afacerilor Externe. Africa de Sud încearcă să permită Hamas să comită din nou crime de război, crime contra umanității, crime sexuale pe care le-a comis, în mod repetat, la 7 octombrie.
Pe de altăș parte, Pretoria susține că Israelul își încalcă angajamentele asumate în baza Convenției Națiunilor Unite privind genocidul, semnată în 1948, ca urmare a Holocaustului.
Președintele israelian a declarat că nu este nimic mai atroce și mai absurd ca acuzațiilor făcute de Pretoria.
Vom fi la Curtea Internațională de Justiție și ne vom prezenta cu mândrie cazul nostru de legitimă apărare (…) în virtutea dreptului internațional, a adăugat Isaac Herzog.
Washington-ul , care susține Israelul, estimează că acuzațiile formulate de Pretoria sunt ”fără fundament”.