Procesul dintre Johnny Depp și fosta sa soție. Actorul a depus mărturie pentru prima dată
Johnny Depp a depus pentru prima dată mărturie, marţi după-amiază, în procesul de defăimare împotriva fostei soţii Amber Heard.
Johnny Depp spune că s-a concentrat pe înlăturarea acuzaţiilor la adresa sa de violenţă domestică, potrivit Variety.
„Adevărul este unicul lucru care mă interesează. Minciunile nu te duc nicăieri, dar minciunile construite pe minciuni se construiesc pe minciuni. Sunt obsedat de adevăr”, a spus Depp.
Interogat de propriul avocat, Depp a negat că a fost vreodată violent cu Heard sau cu altă femeie.
Amber Heard l-a acuzat pe Johnny Depp că a lovit-o de mai multe ori de-a lungul relaţiei lor. Fosta sa soție a mai spus despre Johnny Depp că a agresat-o sexual în 2015.
Depp şi Heard au divorţat în 2016. În decembrie 2018, Heard a publicat un articol în The Washington Post în care a făcut aluzie la acuzaţiile ei anterioare, deşi nu i-a scris numele lui Depp. Depp a dat-o în judecată pentru 50 de milioane de dolari.
„Am simţit că este responsabilitatea mea să mă susţin în instanţă, nu doar pentru mine în acest caz, ci şi pentru copiii mei. M-am gândit că este diabolic ca ai mei copii să fie nevoiţi să meargă la şcoală şi să-şi vadă colegii sau reprezentanţii şcolii venind la ei cu infama coperta a revistei People în care doamna Heard apărea cu o vânătaie pe faţă”, a mărturisit Depp.
Depp a spus că acuzaţiile împotriva sa sunt „destul de odioase şi tulburătoare” şi „nu se bazează pe niciun fel de adevăr”.
„Este foarte ciudat ca într-o zi să fii Cenuşăreasa şi în 0,6 secunde să te transformi în Quasimodo”, a spus el.
Despre începutul relaţiei cu Heard, el a afirmat că i se părea „prea bine să fie adevărat”.
„Era atentă. Era iubitoare. Era deşteaptă. Era bună. Era amuzantă. Era înţelegătoare”, a spus el, adăugând că împărtăşeau pasiunea pentru blues şi că Heard, adeseori, îi scotea cizmele când se întorcea acasă. Dar într-un an şi jumătate, a spus el, „a devenit aproape altă persoană”.
Johnny Depp a vorbit și despre consumul de droguri, subiect care a apărut şi în mod repetat în timpul procesului. Actorul a spus că nu a luat droguri pentru a „petrece”, ci mai degrabă pentru a scăpa.
„Am luat aceste substanţe din când în când pentru a mă amorţi, pentru a mă amorţi de fantomele care erau încă cu mine din tinereţe. A fost, în esenţă, auto-medicaţie, unul dintre acele momente de „scoate-mă de aici”, în care ceea ce vrei este doar să scapi din propriul creier”, a spus el.
El a negat descrierea lui Heard în privinţa sa.
„Nu sunt vreun maniac care are nevoie să fie drogat tot timpul”, a spus el.
Depp a recunoscut că a devenit dependent de Roxicodone, un analgezic pe bază de reţetă, pe care a început să-l consume după ce s-a rănit în timpul unei filmări din „Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides”, a patra parte din franciză. Johnny Depp va continua să depună mărturie şi miercuri.