Procurorii DNA, indignați de sentința judecătorilor în cazul socrilor lui Cherecheș: O pedeapsă extrem de mică
Decizia Tribunalului din Târgu Mureș în cazul socrilor fostului primar, Cătălin Cherecheș, a fost contestată de procurorii DNA, care susțin că prima instanță a stabilit un ”cuantum nejustificat de redus al pedepselor cu închisoarea pronunțate precum și la alegerea în mod inadecvat de către instanța de fond a modalității de executare a pedepselor cu închisoarea stabilite în sarcina celor cei doi inculpați, respectiv dispunerea suspendării executării sub supraveghere”.
Dosarul soților Gliga a fost înregistrat deja la Curtea de Apel Târgu Mureș și va avea primul termen pentru dezbaterea apelului procurorilor DNA în data de 5 iunie.
Astfel, anchetatorii anticorupție susțin că „deși în cazul inculpatei Gliga Claudia, în considerentele hotărârii, în capitolul relativ la individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, instanţa de fond admite că a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptei, determinat de împrejurările în care aceasta a fost comisă, se constată că pedeapsa în cuantum mediu aplicată nu este de natură a asigura îndeplinirea scopului deopotrivă sancționator, preventiv și de reeducare pentru care a fost instituită răspunderea penală”.
De asemenea, procurorii DNA mai consideră „lipsită de fundament aprecierea instanței de fond conform căreia scopul coerciției penale poate fi atins şi fără executare în regim de detenţie a pedepsei închisorii iar suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei reprezintă o modalitate potrivită şi corespunzătoare de individualizare a acesteia, deoarece starea de pericol creată pentru înfăptuirea justiției este una reală”.
„Astfel, argumentația concluziei rezidă în gravitatea extrem de ridicată și ampla rezonanță socială a faptelor deduse judecății în acest dosar penal, care au vizat în mod direct coruperea și profunda discreditare a sistemului juridic penal prin încercarea de influențare a însuși procesului deliberativ.
Modalitatea în care inculpata a săvârşit fapta, prin contactarea repetată a rudelor/afinilor magistratului din cadrul Curții de Apel Cluj , prin oferirea şi remiterea unei sume mari de bani (50 000 de euro), în vederea pronunţării unei soluţii favorabile în dosarul pe care îl soluţiona, sunt tot atâtea elemente care necesită dispunerea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum superior celui stabilit de instanța de fond și în mod corelativ alegerea modalității de executare în regim de detenție”, se mai arată în dosarul de la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Totodată, potrivit anchetatorilor, în dosar mai există și „constatări ale instanței de fond relative la împrejurarea că inculpata este o persoană în etate, că aceasta a manifestat regret pe parcursul procesului penal și a demonstrat că a conștientizat gravitatea faptei săvârșite, nu sunt de natură a anula concluziile raționamentului anterior enunțat”.
Prin urmare, pentru ca pedeapsa să-și îndeplinească scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să fie în directă proporționalitate cu gravitatea faptei comise și al potențialului pericol social pe care, în mod real, în reprezintă pentru ordinea socială, au mai motivat procurorii DNA.
DNA subliniază că în acest dosar penal se investighează infracțiuni foarte grave, care afectează desfășurarea normală a relațiilor de serviciu. Scopul acestor infracțiuni era obținerea unei soluții judiciare favorabile prin mijloace ilicite, nu pe baza probelor. DNA solicită pedepse severe cu închisoare pentru inculpați, având în vedere pericolul social și impactul negativ al acestor fapte.
Cu toate că a fost găsită vinovată pentru dare de mită, soacra lui Cătălin Cherecheș a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani. Și soțul ei a fost condamnat pentru complicitate la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.
„Instanța apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare este o sancțiune necesară şi suficientă pentru conștientizarea importanței normelor legale încălcate și a repercusiunilor pe care o atare încălcare le are”, a motivat Tribunalul Mureș condamnarea aplicată soacrei lui Cătălin Cherecheș.