Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, reținut pentru 72 de ore. Percheziții cu mascații la biroul său VIDEO
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut marți , 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale, scrie Deschide.md. Procurorul general a fost reținut pentru 72 de ore. Procuratura Anticorupție a început urmărirea penală împotriva acestuia, conform presei din Republica Moldova.
Procuratura Anticorupție a decis pornirea urmăririi penale împotriva Procurorului General, Alexandr Stoianoglo. Atât Stoianoglo, cât și adjuncții săi, au fost suspendați din funcție. Procurorii moldoveni au descins în biroul șefului Procuraturii Generale, potrvit Deschide.md. Procurorul general este acuzat de corupție în cazul eliberării și achitării, în dosarul fraudei bancare a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.
Procurorul general, ridicat cu mascații din biroul său
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a confirmat suspendarea din funcție a procurorului general. Acesta a fost ridicat cu mascații din biroul său.
„Acum câteva minute în urmă am fost informat, prin e-mail, că procurorul desemnat astăzi de CSP pentru analizarea sesizării lui Lilian Carp a decis pornirea urmăririi penale împotriva Procurorului General, Alexandr Stoianoglo. Conform art. 55/1 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, „mandatul Procurorului General în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală în condiţiile art.270 alin.(7) din Codul de procedură penală se suspendă de drept pe perioada urmăririi penale”.
De asemenea, prin efectul legii (art.18 alin.(4) Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură) sunt suspendați de drept și adjuncții Procurorului General.
Prin urmare, în acest moment nu avem o conducere a procuraturii”, a anunțat ministrul Justiției.
Acesta a adăugat că va convoca o ședință extraordinară chiar astăzi, pentru a selecta și a propune președintelui țării un Procuror General interimar.
Stoianoglo, cercetat la sesizarea deputatului Lilian Carp
Ancheta a fost declanșată în urma sesizării deputatului PAS Lilian Carp.
În sesizarea sa, deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că în 2011, când era deputat și președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, ar fi semnat un raport referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, prin care s-ar fi permis unor companii străine să facă spălare de bani în Republica Moldova, potrivit Radio Chișinău.