Procurorul general al României, anunț despre dosarul de corupție al lui Costel Alexe
Procurorul general al României, Gabriela Scutea, anunță că astăzi ar putea fi finalizat referatul de sesizare a preşedintelui Iohannis în cazul dosarului de corupție al lui Costel Alexe.
„Examinarea dosarului DNA se poate face într-un timp suficient de scurt. Presupunem că nu va dura mai mult de o zi (…) Începând de azi, în a doua parte a zilei, este posibil să finalizăm referatul de sesizare a preşedintelui României”, a declarat Scutea, la Antena 3.
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, este acuzat de luare de mită și instigare la delapidare. Procurorii anti-corupție au cerut președinelui României încuviințarea pentru a începe urmărirea penală.
Acuzațiile DNA
Se pare că, în perioada martie-aprilie 2020, fostul ministru Alexe „ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”.
Practic Costel Alexe ar fi primit o șpagă ce a constat în 22 tone de tablă ce ar valora aproximativ 103.000 lei.
„Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală. Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”, arată DNA.