Producătorii de energie regenerabilă se pregătesc să cedeze statului profiturile. Vezi unde se întâmplă asta
Curtea Constituţională din Germania a dat aviz favorabil aplicării unei hotărâri guvernamentale prin care producătorii de energie regenerabilă trebuie să cedeze statului profiturile obținute.
Măsura își propune să contracareze creşterea costurilor la electricitate. Un număr de 22 de operatori din domeniul energiei regenerabile au acționat în justiție programul guvernamental vizat. Producătorii contestă prevederile din legea plafonării, prin care sunt obligați să transfere statului profiturile obținute pe electricitatea vândută în perioada decembrie 2022-iunie 2023, anunță digi24.ro. Reclamanţii susțin că măsurile au vizat în mod incorect producătorii de energie regenerabilă, deoarece centralele pe gaze, acuzate de creşterea preţurilor, au fost scutite de impozitul pe profit. De asemenea, operatorii susţin că măsurile de sprijinire a consumatorilor ar fi trebuit subvenționate cu bani de la stat, pentru un efect de masă, informează Reuters. Decizia judecătorilor de la Curtea Constituţională înseamnă că executivul de la Berlin nu va mai fi obligat să returneze cele aproximativ 750-850 de milioane de euro către operatorii afectaţi.
Vina e dată pe războiul din Ucraina și pe ruperea legăturilor comerciale cu Rusia
„Această colectare a profiturilor a fost justificată ca reacţie la o situaţie excepţională pe piaţa de electricitate, care a apărut după debutul războiului din Ucraina, în luna februarie 2022″, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale a Germaniei, Stephan Harbarth. Sumele impozitate de la producătorii cu regenerabile au fost utilizate de statul german la plafonarea preţurilor la electricitate pentru gospodării şi companii, în ideea de a atenua creşterea explozivă a preţurilor la energie, pe fondul incertitudinii generate de războiul din Ucraina, dar și al ruperii legăturilor comerciale cu Rusia.
În România, producătorii de energie regenerabilă nu sunt puși să returneze tot profitul. Doar 80%…
În România, producătorii de energie regenerabilă au avut de suportat mai multe modificări fiscale și de reglementare în ultimii ani. Astfel, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, producătorii de energie electrică, „cu excepția celor pe bază de combustibili fosili”, au fost obligați să plătească un impozit de 80% pe venitul suplimentar obținut din vânzarea energiei electrice. Acest impozit se aplica diferenței dintre prețul mediu lunar de vânzare și pragul de 450 lei/MWh, conform PwC Romania.
Pe de altă parte, Guvernul a introdus mecanisme de sprijin, precum contractele pentru diferență (CfD), pentru a stimula investițiile în capacități de producere a energiei cu emisii reduse de carbon, inclusiv din surse regenerabile. Aceste mecanisme oferă ajutor financiar de operare pentru proiectele eligibile, conform KPMG.
Cert este că documentația necesară este greoaie și nu există statistici cu numărul beneficiarilor măsurii guvernamentale.