Producătorii români de cartofi, pe ultimul loc în Europa și la minimum “50 de ani distanță la tehnologizare”

Publicat: 28 ian. 2022, 08:15, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Producătorii români de cartofi, pe ultimul loc în Europa și la minimum “50 de ani distanță la tehnologizare”

Altădată Patria Cartofului, România a ajuns acum să-și asigure o mare parte din consum din import. Și nici nu este de mirare în condițiile în care suprafețele scad de la an la an, ca să nu mai vorbim de rentabilitate, capitol la care suntem la coada Europei.

Dacă în UE media de producție la hectar este de 33,5 tone, la noi vorbim de 15,29 tone, adică de vreo trei ori mai puțin decât la danezi, de exemplu, potrivit datelor Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM).

“Cele mai mari producții medii sunt în Danemarca 44 tone/ha, Germania – 42,83 tone/ha și Olanda – 42,68 to/ha. România are 15 tone/ha, ceea ce înseamnă că nivelul nostru de a aplica tehnologii si structura de organizare este total deficitară…Stăm pe producție medie chiar și mai prost decât Bulgaria, ca să nu mai vorbesc de Ungaria pentru anumite culturi”, a declarat Vasile Iosif, președintele AIPROM, în cadrul unui seminar dedicat acestei culturi.

Mai în glumă, mai în serios, suntem în urmă cu vreo 50 de ani minimum ca nivel de tehnologizare, după cum spune Romulus Oprea, preşedintele Federaţiei Naţionale “Cartoful” din România. Și se referă la lipsa materialului de plantare corespunzător, absența sistemelor de irigații sau a depozitelor controlate. Există, însă, și excepții, adică producători care se bat de la egal la egal cu fermierii din țările mari producătoare, dar sunt destui de puțini, din păcate.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), România se află pe locul patru în Europa dn punct de vedere al suprafețelor cultivate cu cartofi – 174.000 ha, de pe care se obține o producție de 2,7 milioane de tone. Cultivatorii contestă aceste date și spun că în realitate, suprafețele sunt undeva la 34.000 ha, adică cât au raportat fermierii la APIA.

Cei mai mari producători de cartofi din UE sunt Germania, Polonia, Franța, Olanda și Belgia. Polonezii sunt cei mari consumatori de cartofi din UE – 102 kg/cap de locuitor pe an, în timp ce românii se laudă cu un nivel de 92,3 kg în 2020, față de 59 kg în 1990, dar și comparativ cu o medie de 87 kg/cap de locuitor pe an, în UE.