Producătorul Bergenbier SA a înregistrat o cifra de afaceri în creștere cu 14 la sută, în 2023
Producătorul de bere Bergenbier SA. parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 907 milioane de lei, în creştere cu aproape 14% faţă de anul anterior, a aunțat compania, într-un comunicat de presă.
„Pentru noi, anul 2023 reprezintă încă o validare că strategia companiei, revizuită şi amplificată începând cu anul 2020, funcţionează într-un mod sustenabil. Am experimentat trei ani consecutivi de creştere solidă a cifrei de afaceri, în medie cu peste 10% an de an. Suntem încrezători că am făcut un pas semnificativ în consolidarea poziţiei în piaţa berii din România. În ciuda factorilor externi, am continuat să investim în multiple linii din business, acest model ajutându-ne să întărim relaţiile comerciale cu partenerii şi să întâmpinăm nevoile diverse ale consumatorilor. Printre realizările anului 2023 găsim parteneriatul solid dintre Bergenbier şi Echipa Naţională de Fotbal a României, diversificarea portofoliului de branduri, dar şi progresul în reducerea emisiilor de carbon din procesele tehnologice ale Fabricii din Ploieşti. Nu am putea realiza toate aceste lucruri fără oameni, colegii şi partenerii noştri, şi fără prietenia dintre noi, aşa cum o spune şi sloganul brandului nostru central Bergenbier: Prietenii ştiu de ce”, a artătat Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A.
În 2023, producătorul de bere a menţinut echilibrul dintre mediul macroeconomic dificil, nevoile consumatorilor şi cele ale clienţilor, fără a face compromis de la calitate. În plus, compania a continuat pe drumul sustenabilităţii, investind în strategii concrete pentru reducerea amprentei de carbon a berilor produse în fabrica din Ploieşti.
„Aşa cum era de aşteptat şi în 2023 am navigat în ape tulburi, cu multiple provocări externe, cum ar fi o inflaţie ce s-a menţinut ridicată, cu impact direct asupra puterii de cumpărare a consumatorilor, precum şi noi creşteri ale accizei. Acest mediu ne-a împins să ne reinventăm în permanenţă, să gestionăm eficient costurile de producţie şi administrative, să găsim soluţii rapide şi astfel ne-am îndeplinit obiectivele financiare, începând cu depăşirea pragului de 900 milioane de lei pentru cifra de afaceri. De asemenea, am plătit către statul român taxe şi impozite aferente anului 2023 în valoare de 247 de milioane de lei, în creştere cu aproximativ 12% faţă de anul anterior. Nu ştim cum se va închide 2024 şi prin ce noi încercări va trebui să trecem, dar cu siguranţă capacitatea de transformare, rezilienţa şi spiritul de echipă ne vor ghida către atingerea ţintelor financiare şi în acest an”, a adăugat Alexandru Nomicos, Director Financiar al companiei.
Conform datelor publicate de Asociaţia Berarii României, piaţa berii a scăzut cu 5% în anul 2023, raportat la anul anterior, ajungând la un volum de 15 milioane de hectolitri.
„Pentru Bergenbier S.A., planurile din 2024 sunt ambiţioase, în linie cu obiectivul nostru de a ne creşte amprenta în segmentele cheie: core şi premium. Am avut deja una dintre cele mai mari lansări prin brandul Caraiman, un brand ce aduce consumatorilor ceva inedit prin gustul echilibrat. Mai mult decât atât, le oferim colegilor noştri condiţii optime, suport constant în dezvoltarea personală şi profesională, dar şi o bucurie reală de a fi parte din familia Bergenbier S.A. şi din tot ceea ce compania produce pentru partenerii şi consumatorii săi”, a mai completat Mihai Voicu.