Producția mondială de bere în scădere, deși e supraofertă de hamei

Publicat: 16 iul. 2024, 18:29, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Producția mondială de bere în scădere, deși e supraofertă de hamei
Foto: pixelstalk.net

Producţia mondială de bere a scăzut anul trecut cu aproape 1,7 miliarde litri, până la 188 miliarde litri, un declin anual de 0,9%, a anunţat, astăzi, cel mai mare trader mondial de hamei, firma germană BarthHaas.

„După ce am înregistrat o uşoară creştere a producției de bere în 2022, în pofida unor condiţii adverse, ne aşteptam la o mică creştere şi în 2023”, a declarat Peter Hintermeier, unul dintre cei doi directori de operaţiuni de la BarthHaas, un grup care are sediul în oraşul german Nuremberg.

Potrivit raportului anual elaborat de BarthHaas, Germania a rămas al cincilea producător mondial de bere, chiar dacă producţia sa a scăzut cu 3,3%, până la sub 8,5 miliarde litri. Lider mondial la producţie de bere este China, cu 35,9 miliarde litri, urmată de SUA cu 19,3 miliarde litri, Brazilia cu 14,9 miliarde litri şi Mexic cu 14,2 miliarde litri.

Reprezentanţii BarthHaas spun că este dificil să facă previziuni cu privire la evoluţiile viitoare. „Resimţim în continuare efectele războiului din Ucraina”, a spus Thomas Raiser, celălalt director de operaţiuni de la BarthHaas. „În multe ţări, consumatorii resimt efectele inflaţiei ridicate. De aceea, mizăm doar pe o producţie stabilă de bere în acest an”, a adăugat Raiser.

În acest context, nu vor exista probleme în aprovizionarea cu hamei în viitorul apropiat. Recolta a fost una semnificativ mai mare decât în anul precedent, cu un avans de 11,5%, până la 118.415 tone. Reprezentanţii BarthHaas estimează că piaţa mondială este supra-aprovizionată cu hamei iar suprafaţa de teren alocată cultivării de hamei ar trebui redusă.

Acest lucru s-a întâmplat deja anul trecut, cel mai mare declin fiind înregistrat în SUA. Cu toate acestea, este puţin probabil ca evoluţiile de pe piaţa hameiului să aibă un impact semnificativ asupra preţului berii, pentru că aceste ingredient nu este un element important în costurile totale de producţie.

Germania este al doilea mare producător mondial de hamei şi, împreună cu SUA, asigură 75% din oferta mondială de hamei.