14:53, 29.11.2024 • Internațional
Producție istorică la grâu: 11,4 milioane tone, cea mai mare după 2007
2021 se anunță unul dintre cei mai buni ani agricoli din ultima perioadă, cu producții mari la majoritatea culturilor. La grâu, recolta se ridică la 11,4 milioane tone, nivelul cel mai ridicat de la aderarea la UE, în timp ce la porumb s-a depăsit 12 milioane tone, la acest moment, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
Producție bună a fost și la orz – circa 1,8 milioane tone, fiind, de asemenea, cea mai mare producție înregistrată de la data aderării României la Uniunea Europeană, în creștere cu 1,06 milioane tone față de anul 2020, în timp ce la rapiță s-a ajuns la 1,34 milioane tone, cu cea mai ridicată medie la hectar din 2007 și până în prezent.
La porumb, recoltatul s-a realizat pe 84,9% din suprafața totală cultivată de 2,57 milioane ha, fiind obținută o producție de 12,1 milioane tone.
În același timp, producția totală de floarea soarelui se ridică la 3,04 milioane tone, iar la soia boabe de 337 000 tone (94,9% din suprafața totală este recoltată).