Prof. dr. Mihălțan solicită creșterea compensării tratamentului BPOC
Prof. univ. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie, solicită creşterea de la 50% la 90% sau chiar 100% a nivelului de compensare a tratamentului pentru bolnavii care suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC).
”Dacă privim în profunzime, observăm că România compensează numai 50% din tratamentul pentru această afecţiune respiratorie. Or, noi ştim (…) că pacienţii cu BPOC sunt pensionari în proporţie de 74%”, spune prof. univ. dr. Mihălţan, șef de secție în cadrul Institutului ”Marius Nasta”.
În acest sens, prof. Mihălțan a explicat că s-au făcut demersuri pentru ”actualizarea unui paragraf legislativ, prin care să putem crește nivelul de compensare la 90% sau 100%”.
Cât ne costă BPOC-ul?
La această întrebare, prof. Mihălțan răspunde astfel: ”Observăm că sunt în jur de 81.000 de cazuri cu diagnostic principal de BPOC, sunt 264 milioane de lei la capitolul costuri, iar dacă privim cât reprezintă din totalul costurilor şi cheltuielilor cu serviciile spitaliceşti este de 1,1%. Chiar dacă procentul nu pare foarte mare, este vorba de un eşantion de populaţie care nu are veniturile unui om activ, adult, în deplinătatea câştigurilor şi siguranţei financiare”.
Simptome
De obicei, acientul cu BPOC are dispnee de efort la eforturi din ce in ce mai mici, tuse matinală cu sau fără expectorație, senzație de constricție toracică și poate face crize de sufocare nocturne.
“Sunt doi factori de risc importanti pentru BPOC: primul este fumatul în varianta activ sau pasiv si poluarea casnică și industrială – pulberi, gaze, combustibili lichizi sau solizi, organici, particule Diesel”, transmite prof. dr. Florin Mihălțan.