Prof. dr. Vlad Ciurea: „De la excesul de mâncare și alcool la AVC”

Publicat: 04 ian. 2025, 20:07, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Prof. dr. Vlad Ciurea: „De la excesul de mâncare și alcool la AVC”

Profesorul  doctor  Vlad Ciurea atrage atenția că excesul de mâncare și alcool din perioada sărbătorilor Crăciunului creează probleme în special creierului, mărind riscul de accident vascular cerebral (AVC).

„Imediat, după un consum excesiv, creierul și corpul nostru resimt acest lucru. O cantitate mare de alimente calorice și băuturi alcoolice pot provoca un dezechilibru în organism. Sângele se concentrează în abdomen pentru a ajuta la digestie, iar acest proces duce la hipoxie cerebrală și coronariană, adică lipsa de oxigen la nivelul creierului și al inimii, ceea ce poate duce la accidente vasculare”, a explicat  profesorul Ciurea la Antena3CNN.

De asemenea, profesorul Ciurea atrage atenția asupra  faptului că alimentele bogate în calorii și zaharuri  combinate cu alcool favorizează formarea cheagurilor de sânge, care sunt la originea problemelor cardiovasculare.

Recomandări

Profesorul Vlad Ciurea oferă și câteva recomandări care ne ajută să ne bucurăm de sărbători:

  • să fim atenți la cât mâncăm și bem,
  • să ne hidratăm corespunzător,
  • să facem mișcare după mesele copioase.

Pentru buna funcționare creierului și evitarea tulburărilor cognitive, prof. Ciurea ne recomandă să păstrăm o gândire pozitivă .

Un om vesel are un creier sănătos

„Gândirea negativă influențează în mod direct sănătatea creierului. Atunci când suntem pesimiști, centrele cerebrale asociate cu emoțiile negative devin active, iar acest lucru poate duce la depresie și la alte probleme psihice”, subliniază prof. Ciurea.

În schimb, o atitudine pozitivă este cheia pentru menținerea unei stări de bine: „Un om optimist, vesel, are un creier mai sănătos. Este important să ne bucurăm de lucrurile simple și să vedem viața într-o lumină pozitivă”.