Prof.univ.dr. Poiană: Osteoporoza, o problemă de sănătate publică
Osteoporoza este o boală frecventă, o problemă reală de sănătate publică, a cărei prevenție începe cu modificarea stilului de viață, avertizează prof. univ. dr. Cătălina Poiană președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.
”În primul rând, este o boală frecventă, este o problemă reală de sănătate publică. Este cea mai frecventă boală metabolică osoasă şi care, din păcate, multă vreme este asimptomatică şi în momentul în care încep să apară simptomele boala este deja avansată şi au apărut complicaţiile osteoporozei, respectiv fracturile osteoporotice, fracturi de fragilitate. Le putem întâlni chiar în absenţa unui traumatism, chiar de la, spre exemplu, o simplă cădere de la poziţia verticală”, subliniază dr. Poiană.
Schimbarea stilului de viață
Osteoporoza este o boală cronică, prevenția căreia începe cu ”schimbarea stilului de viață”, spune dr. Poiană.
„Pacientul cu osteoporoză era privat de faptul că nu avea o piramidă a stilului de viață și a alimentației, eram obișnuiți cu piramida mediteraneană de alimentație, cu tot felul de intervenții. La ora actuală, și pentru pacientul cu osteoporoză există niște elemente foarte clar studiate și recomandate cu privire la tipul de dietă, aportul de calciu. Baza piramidei este reprezentată de apa minerală bogată în calciu, care poate să fie administrată și pacienților care sunt la risc de a face litiază renală, ceea ce este, într-adevăr, o noutate. Stratificarea alimentelor în funcție de conținutul lipidic, de conținutul grăsimilor nesănătoase, dar toate coroborate cu o activitate fizică susținută. Se recomandă pacienților care sunt la risc de pierdere de masă osoasă și de fractură cel puțin 30-40 de minute de exercițiu fizic, de trei, patru ori pe săptămână”.
Sedentarismul este unul dintre factorii de risc importanţi pentru osteoporoză. „În momentul în care suntem sedentari şi nu avem niciun fel de activitate fizică practic o parte din oasele noastre, din celulele din oasele noastre produc o substanţă – sclerosina – care inhibă formarea osoasă şi tocmai la acel nivel acţionează”, a arătat dr. Cătălina Poiană.
Și în cazul osteoporozei importantă este depistarea ei în faze incipiente. În acest sens, de ajutor este modelul FRAX, un model matematic pe baza factorilor de risc al unei persoane, care are un grad mare de predictibilitate.
Potrivit dr. Poiana, depistarea osteoporozei ar trebui efectuată în ambulatoriul de specialitate, nu doar la medicul de familie.
Un memoriu pentru un medicament
Pe de altă parte, Adriana Turea, președintele Asociației Pacienților cu Boli Endocrine – ENDO Pacienți, transmite că mulți dintre acești pacienți așteaptă includerea pe lista compensatelor a medicamentului Romoisozumab. „Am făcut şi un memoriu către Ministerul Sănătăţii privind un medicament cu vitamina D activă de care au nevoie pacienţii cu hipoparatiroidie. Încă aşteptăm să ia o decizie ministerul, ce poate să facă să ne ajute. Comisia de specialitate de endocrinologie din minister a dat aviz favorabil, acum aşteptăm ministerul să ne spună când poate să-l cumpere pentru nevoi speciale”, a mai spus Adriana Turea, la dezbaterea „Prevenţie şi diagnosticare precoce a osteoporozei – utilizare FRAX”, organizată de ENDO Pacienţi cu prilejul Zilei Mondiale a Osteoporozei (20 octombrie).