Prof. univ.dr. Simona Rednic: Avem mii de copii cu boli reumatice și doar 10 reumatologi pediatri
Prof. univ. dr. Simona Rednic, președintele Societății Române de Reumatologie, subliniază că bolile reumatice la copii sunt subdiagnosticate și netrate, în timp ce în țara noastră sunt doar zece reumatologi pediatri.
„În România sunt mai puțin de zece medici care au această specializare, de aceea nevoia este foarte mare. În pregatirea pediatrilor nu se face deloc reumatologie, însă la nivelul centrelor Cluj, București, Iași de trei-patru ani se face un atestat de reumatologie pediatrică, la care se pot înscrie reumatologii și pediatri. Avem deja 4 absolvenți la Cluj, iar la București 5 pediatri care se pregătesc acum în această specialitate”, a precizat prof. univ. dr. Rednic, în cadrul Congresului de Reumatologie (5-7 octombrie, Cluj Napoca).
De asemenea, prof. univ. dr. Rednic a subliniat că prevalența pentru artrita idiopatică juvenilă, o boală reumatică, este de 0,1% din populația generală. „Dacă facem un calcul, sunt mii de copii, dar cei cunoscuți cu această boală sunt mai puțini, fiind subdiagnosticați și netratați, cu consecințe pe termen lung”, accentuează prof. univ. dr. Simona Rednic.