Prof.univ. dr. Vlad Ciurea: Cu rugăcine înainte, în timpul și după intervenția chirurgicală
Neurochirugul Vlad Ciurea, care a văzut peste 23.500 de creiere, se roagă înainte, în timpul și după ce termină intervenția chirurgicală și se bucură că mulți dintre colegii săi mai tineri fac același lucru. Pentru că prof.univ.dr. Vlad Ciurea este convis că rugăciunea are un rol vindecător.
”Am avut un preot din Argeș, care a venit cu copilul în brațe. Avea cinci ani, nu se ținea pe picioare, vărsa .. Nu aveam CT, prof. Arseni l-a examinat foart calm, îndelung și a spus tumoră la creierul mic. A doua zi, trebuia să-l operăm. Dar a doua zi, a căzut curentul și prof. Arsene a recomadat să i se aplice o metodă mai veche.
Dar așa s-a dovedit că nu este tumoră. I-am dat vestea tatălui care era și preot și el mi-a spus că toți preoții din Argeș s-au rugat în acea noapte pentru acest copil. ”Unde este adevărul?” se întreabă acum prof. univ. dr. Ciurea, care a povestit acest episod, la Gândul. Marius Tucă Show.
Recent, a avut o operație dificilă ”pentru care m-am rugat la Dumnezeu”, spune prof. univ. dr. Ciurea. Pacientul: un domn cu un cancer pulmonar cu metastază la creier. Tumora cerebrală era mică, dar trebuia scoasă. Cu toată aparatura pe care o avem, cu neuronavigația știm ce se întâmplă în creier.
Am pătrus cu precizie, dar nu găseam metastaza. Dar tot cu neuronavigația, care are un trasor, acesta ne-a indicat că metastaza era la un centimetru distanța de locul unde am ajuns noi. Așa am reușit să scoatem metastaza. Dumnezeu a fost cu noi.
De altfel, prof. univ. dr. Ciurea nu ascunde că, înainte de a se îmbarca într-un avion, își face cruce și se roagă ca Dumnezeu să-i ajute pe pasageri să decoleze și să aterizeze cu bine.
Cei cinci dușmani ai creierului
Potrivit prof. Ciurea, creierul are câțiva dușmani. Stresul. Zahărul. Alcoolul: în cantitate mică e numai bun, dar nu exagerat. Tutunul, pentru că strânge vasele și produce ca la inimă ischemia vaselor cerebrale. Sunt patru mari dușmani la care se adaugă al cincilea: Drogurile.
În schimb, gândurile bune, optimismul, râsul îi fac foarte bine creierului.