20:44 • ACTUALITATE
Profesor de sport amenințat cu cuțitul de către un elev
Un profesor de sport a fost amenințat cu cuțitul de un elev. După incident, minorul a părăsit incinta școlii. Ulterior, acesta a fost indentificat de o patrulă de polițiști care l-au condus la sediu pentru auderi.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 19 aprilie a.c. un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înțepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul. Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie și condus la sediu pentru audieri”, a anunțat, joi, Inspetoratul Județean de Poliție Bacău.
Cazul se află în atenția polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară care au luat măsura reținerii tânărului de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.